Rusia a efectuat un atac cu drone asupra Kievului în noaptea de sâmbătă spre duminică, soldat cu trei morți și mai mulți răniți. Pompierii au fost chemați să stingă mai multe incendii în clădiri de apartamente din întregul oraş, au declarat oficialii ucraineni duminică dimineaţa.

ACTUALIZARE 11.10 Trei oameni au murit şi alţi 10 au fost răniţi în atacuri cu drone ruse asupra Kievului, au anunţat duminică autorităţile, cu o zi înainte de o rundă de negocieri de încetare a focului între Rusia şi Ucraina care urmează să aibă loc în Arabia Saudită, informează dpa, potrivit Agerpres.

Primarul Kievului Vitali Kliciko şi administratorul militar Timur Tkacenko a raportat pe platforma Telegram că s-au produs numeroase explozii în cursul nopţii, provocând incendii la etajele superioare ale mai multor clădiri.

Sirenele de aer au sunat în capitala Ucrainei timp de peste cinci ore în urma atacurilor.

Potrivit lui Tkacenko, printre morţi se află şi un copil de cinci ani, în timp ce un bebeluş de 11 luni a fost rănit.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

Știrea inițială

„Un atac masiv al dronelor inamice asupra Kievului. Până în prezent, şapte locuitori ai capitalei au fost răniţi. Unul dintre ei a fost spitalizat”, a declarat primarul Vitali Klitschko într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, potrivit News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Serviciile de urgenţă au fost trimise în mai multe districte ale oraşului unde au fost raportate incendii, a adăugat Klitschko.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Resturile căzute de la o dronă distrusă au declanşat incendii în clădiri înalte de apartamente din cartierul istoric Podil şi din cartierul Dniprovsky de peste râul Dnipro, a declarat Timur Tkachenko, şeful administraţiei militare din Kiev, pe Telegram.

Dimensiunea atacului nu a fost imediat clară. Martorii Reuters au auzit mai multe explozii în ceea ce părea a fi sisteme de apărare antiaeriană în funcţiune.

Alte două persoane au fost rănite şi mai multe case deteriorate în regiunea din jurul capitalei, a declarat guvernatorul regional Mikola Kalashnik pe Telegram.

Kievul, regiunea înconjurătoare şi jumătatea estică a Ucrainei au fost sub alertă de raiduri aeriene timp de mai mult de cinci ore, începând de sâmbătă târziu, conform Forţelor aeriene ucrainene.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version