Publicația Deschide.md din Republica Moldova a intrat în posesia unei înregistrări video în care deputata Marina Tauber, una din principalele portavoci ale fugarului Ilan Șor, vorbește despre banii veniți de la Moscova pentru plata propagandiștilor pro-ruși. În înregistrare, Marina Tauber explică de ce nu s-au făcut plăți pentru anumite perioade, dar și că banii vor fi dublați pentru „lunile de campanie”.

Discuția online dintre Marina Tauber și liderii teritoriali ai blocului „Victorie”, condus de fugarul Ilan Șor, ar fi avut loc în luna august, susține publicația citată, care menționează că activiștii de partid au rămas dezamăgiți că nu au primit bani din Rusia pentru perioada aprilie-iulie, iar deputata le-a explicat motivele.

Marina Tauber le-a spus că pentru lunile aprilie-iulie nu sunt prevăzuți bani pentru activiști, dar, începând cu luna august, aceștia urmau să primească din nou „salarii” de la Moscova.

„Va fi dublat. Adică, se va achita încă o dată. Este vorba de lunile din campanie. Sunt încă câteva regiuni care nu au reușit să meargă la Moscova – lor, la fel, se vor transfera banii pe card. Faptul că oamenilor li s-au transmis (banii – n.r.), dar din anumite motive nu au ajuns, am rugat ca toți conducătorii să facă o inventariere și să transmită departamentului de monitorizare. Ne vom gândi ce să facem”, le-a spus Marina Tauber în limba rusă, potrivit traducerii Deschide.md.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La un moment dat, ea a fost întreruptă de un acrivist care a spus că reprezentanții unei alte formațiuni controlate de Ilan Șor, „Șansă”, urmează să primească bani și pentru perioada aprilie-iulie, însă deputata Marina Tauber l-a contrazis.

„Nu, ei nu vor primi. Toți activiștii au primit bani până în luna martie. Iar în lunile aprilie, mai, iunie și iulie nu sunt prevăzute remunerări. Este prevăzută acum remunerarea tuturor pentru august”, a conchis Tauber.

Propaganda pro-rusă cheltuiește sume imense în R. Moldova

Subiectul propagandei pro-ruse plătită de la Moscova a fost abordat chiar și de Statele Unite, care au avertizat marți că Rusia încearcă să submineze alegerile prezidenţiale care vor avea loc duminică în Republica Moldova şi a cheltuit milioane de dolari pentru a face acest lucru.

„În ultimele câteva luni, Moscova a alocat milioane de dolari pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din Moldova. Evaluăm că aceşti bani au fost direcţionaţi către finanţarea partidelor sale preferate şi către răspândirea dezinformării pe reţelele sociale, în favoarea campaniilor acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, John Kirby.

Poliția și procuratura din Republica Moldova au făcut mai multe percheziții la începutul lunii octombrie într-un dosar de finanțare ilegală a unor partide și de corupere a alegătorilor, amintește Deschide.md.

Potrivit poliției, persoane afiliate „organizației criminale” conduse de fugarul penal Ilan Șor au fost instruite să racoleze oameni pentru a vota la scrutinul electoral în favoarea unui candidat, dar și pentru a vota cu opțiunea „Nu” la referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.

Din „grupul criminal” fac parte inclusiv persoane ce se află pe teritoriul Federației Ruse, au mai arătat anchetatorii, potrivit sursei citate.

Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției, a declarat că poliției sunt cunoscute cazuri de corupere a 130.000 de cetățeni, înregistrate doar pentru luna septembrie. Acestora le-au fost transferați bani din Rusia, de la banca SberBank, care se află pe lista sancțiunilor internaționale. Doar pentru luna septembrie, oamenii legii au documentat evidența a unor transferuri de peste 15 milioane de dolari.

Kremlinul a „respins categoric” acuzaţiile autorităţilor din Moldova, potrivit cărora se amestecă în viitoarele alegeri prezidenţiale din ţară şi în referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană.

„Respingem categoric aceste acuzaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Noi nu ne amestecăm în treburile interne ale altora”, a subliniat el.

Editor : Bogdan Păcurar

Share.
Exit mobile version