Polițiștii din București au efectuat șapte percheziții în Capitală și în județele Ilfov, Teleorman și Dolj, într-un dosar privind traficul internațional cu autoturisme de lux. Șapte persoane sunt bănuite că aduceau mașini din state ale Uniunii Europene, le înmatriculau în România, iar după vânzare le declarau ca fiind furate în țările de origine pentru a obține despăgubiri.
„Astăzi, 18 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Teleorman și Dolj, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni conexe traficului internațional cu autoturisme de lux”, au transmis polițiștii.
Potrivit anchetatorilor, șapte persoane ar fi procurat, prin diverse forme de participație, autoturisme de lux din state ale Uniunii Europene, pe care ulterior le-ar fi înmatriculat în România. După ce vehiculele erau vândute unor cumpărători de bună-credință, acestea erau declarate furate în țările de proveniență, fie pentru obținerea unor despăgubiri de asigurare, fie pentru evitarea plății ratelor contractuale.
Prejudiciul estimat în dosar este de 375.000 de euro.
„În vederea administrării materialului probator, în această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, au pus în executare cele șapte mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Teleorman și Dolj”, a informat Poliția Capitalei.
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat documente, medii de stocare, sume de bani și o armă, care urmează să fie expertizată. De asemenea, au fost găsite și cele patru mașini folosite în activitatea infracțională.
Toate persoanele bănuite au fost depistate și conduse la audieri, urmând ca procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 să dispună măsurile legale. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, tăinuire și fals intelectual.
Editor : Ș.A.
