Nicuşor Dan participă, joi, la cea de-a şaptea reuniune a Comunităţii Politice Europene, care are loc la Copenhaga, transmite Administraţiei Prezidenţiale. Președintele a declarat, înaintea întrunirii, că va explica felul în care au fost influențate alegerile de anul trecut din România, fiind date din raportul prezentat și  de procurorul general, Alex Florența, în urmă cu câteva săptămâni.

ACTUALIZARE 10.30 „Ieri a fost Consiliul European, deci liderii celor 27 de țări din Uniune și discuția a fost pe apărare. După cum știți, există mai multe programe de finanțare, dar acuma ne ducem către un plan de acțiune și asta a fost discuția. Azi o să fie o reuniune a statelor europene în Uniune, o adunare plenară și în cadrul ei mai multe discuții, una pe Republica Moldova imediat după alegeri, una pe droguri și una pe dezinformare și pe influență rusă. Și în cadrul acestei discuții o să prezint materialul pe care procurorul general l-a prezentat public. În afară de asta o să mai avem întâlniri bilaterale cu prim-miniștrii din Suedia, din Belgia și din Armenia. Ăsta e programul zilei”, a explicat Nicușor Dan, înaintea participării la reuniunea Comunității Politice Europene, joi la Copenhaga.

Citește și: Ce spune procurorul general al României despre magistratul care este cercetat în dosarul lui Călin Georgescu

Șeful statului a adăugat că va prezenta, la reuniunea Comunității Politice Europene, date pe care le-a expus în spațiul public procurorul general Alex Florența, în urmă cu două, trei săptămâni.

„Da, este cel pe care l-a prezentat procurorul general acum două sau trei săptămâni și care și el ia și finanțarea și încercările cu gruparea Potra de a destabiliza, dar cel mai important este partea de influență pe rețele sociale, cu acel mecanism pe care vi l-a prezentat procurorul general cu trei etape – site care aparent este, cum să zic, legat de viața curentă, medicină alternativă în care găsești o știre surpriză, pe care te duci, faci click, te duci într-un alt site și de acolo te duci într-un site clonă al unei televiziuni sau în orice caz un site foarte respectabil și să pară că știrea aceea e chiar e adevărată”, a adăugat el.

Citește și: Cât a costat campania electorală a lui Călin Georgescu. Președintele Nicușor Dan vorbește de zeci de milioane de euro

„Deci asta este una și după aceea modul în care a operat pe Tiktok, astfel încât haștagul Georgescu să fie foarte sus în topul căutărilor”, a mai spus Nicușor Dan, care a dezvăluit că la reuniune va fi „o discuție despre ce face fiecare pentru a combate asta”.

Președintele României a mai spus că este inițiativa țării noastre să abordeze acest subiect, „pentru că a fost o întrebare și acum avem un răspuns”.

Știrea inițială

Cu o zi înainte, șeful statului a fost prezent cu o zi înainte la reuniunea informală a Consiliului European.

Pe agendă figurează conflictul din Ucraina şi asigurarea securităţii europene.

Joi, în cadrul Comunităţii Politice Europene, Nicuşor Dan va participa la masa rotundă privind situaţia de securitate din Europa şi aspectele legate de rezilienţă.

Președintele României va avea mai multe întrevederi bilaterale.

Miercuri, la Copenhaga, liderii statelor Uniunii Europene au luat parte la un Consiliu European informal, pentru a discuta despre modul în care poate fi consolidată apărarea comună a Europei, dar şi sprijinul pentru Ucraina, potrivit comunicatului Consiliului UE.

Reuniunea informală din capitala daneză a fost condusă de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi găzduită de şefa Guvernului danez, Mette Frederiksen.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version