Președintele Nicușor Dan a fost întrebat, duminică, ce s-ar întâmpla în cazul în care premierul Ilie Bolojan ar demisiona de la șefia Guvernului. Șeful statului a izbucnit în hohote de râs, atunci când a fost chestionat dacă l-ar desemna prim-ministrul pe Călin Georgescu.

După ce a participat la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei din partea USR, Nicușor Dan a fost întrebat de jurnaliști ce s-ar întâmpla dacă Ilie Bolojan ar pleca de la Palatul Victoria. 

„Pe cine vedeți că l-ar putea înlocui? Ar fi Călin Georgescu o variantă?”, a fost mai departe chestionat șeful statului, moment în care acesta a izbucnit în râs, împreună cu mai mulți reprezentanți ai presei.

„Nu există această alternativă, nu trebuie să ne lansăm în speculații. Pentru moment există o coaliție, un guvern sprijinit de Parlament”, a conchis președintele României.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version