Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Salzburg, că există „o suspiciune puternică”, că a existat o interferență a Rusiei în alegerile prezidențiale din luna noiembrie a anului trecut în România, cât și în cele din luna mai, „mai ales că lucrul ăsta îl vedem întâmplându-se în mai multe locuri din Europa”.
Din fericire, în alegerile prezidenţiale din luna mai a acestui an a existat o foarte, foarte puternică reacţie a societăţii româneşti, care a văzut pericolul, a mai spus șeful statului român.
„Despre ce s-a întâmplat în România, în opinia mea, la alegerile din noiembrie şi la alegerile din mai, în timp, s-a construit o reţea, în zona online, cu site-uri, care au atras oameni pe diferite topic-uri, de la sport până la sănătate sau remedii naturiste, ezoterism şi fel de fel de alte lucruri, pe care le-am văzut la un moment dat, în context electoral, că au acţionat într-o direcţie”, a afirmat Președintele României, într-o conferință de presă comună cu președintele Austriei Alexander Van Der Bellen.
El a vorbit despre existența unor campanii agresive de dezinformare, atât în noiembrie 2024, cât și în mai 2025.
„Şi atunci există o suspiciune puternică că asta este o interferenţă a unui stat, care nu poate să fie decât Rusia, mai ales că lucrul ăsta îl vedem întâmplându-se în mai multe locuri din Europa. Deci asta este o parte a acestei interferenţe şi a doua sunt, le-am văzut şi în noiembrie şi în mai, campanii agresive de dezinformare, plătite cu mulţi bani pe reţelele sociale”, a precizat Nicușor Dan.
Totodată, șeful statului a adăugat că, „din fericire, în opinia sa, în alegerile prezidenţiale din mai, din România, a existat o foarte, foarte puternică reacţie a societăţii româneşti, care a văzut pericolul”.
„Acestea fiind spuse, cred că trebuie să ne uităm ca un exemplu educativ, deşi e un cuvânt trist, în contextul ăsta, la alegerile din Republica Moldova. Pentru că acolo, dincolo de atacuri cibernetice care au fost dovedite, dincolo de această influenţă pe reţelele sociale, care este cumva la fel ca în România sau în câteva alte alegeri din Europa din această perioadă, am văzut realmente reţele de oameni care cumpărau voturi. Şi ele sunt dovedite, sunt câteva mii de cazuri, pe alegerile de anul trecut, care au fost dovedite de Procuratura din Republica Moldova”, a subliniat Nicuşro Dan.
Cum poate fi combătută dezinformarea. Recomandările lui Nicușor Dan
În legătură cu felul în care putem combate sau contracara tipul acesta de dezinformare, Nicuşor Dan a spus că „există un răspuns tehnic”.
„Trebuie să fim în stare, pentru o ştire falsă, să reacţionăm într-o jumătate de oră, astfel încât ea să nu ajungă la câteva milioane de oameni şi ştirea care o corectează să nu mai aibă impact”, a explicat preşedintele român.
Cel mai important lucru este că „toate aceste conspiraţii şi ştiri false prind contur atunci când oamenii nu au încredere în autoritate”, a mai spus el.
„De fapt aici este problema noastră, vorbesc de România. Aici este problema noastră, oamenii, parte dintre ei, nu au încredere în autoritate, mai mult decât atât au un sentiment de furie împotriva autorităţii şi atunci sunt dispuşi să creadă orice este direcţionat împotriva autorităţii curente. Şi atunci noi trebuie, printr-un lung process, să recuştigăm încrederea acestor oameni”, a conchis Nicușor Dan.
Editor : A.P.