Românii au început să reducă masiv cheltuielile, iar efectele se văd în magazine, arată un raport Eurostat. În septembrie, volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 2,1% față de anul trecut, semn că populația cumpără mai puțin. România se numără printre țările cu cele mai mari declinuri din Uniunea Europeană. „Unii renunță la fumat, alții trec la mărci mai puțin prestigioase de alimente”, spune  profesorul de economie, Radu Nechita. De altfel, vânzările de alimente, băuturi și tutun au scăzut cu 4,5%, cea mai abruptă scădere din Uniunea Europeană, după Estonia.

Românii au strâns serios cureaua în luna septembrie a acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările de alimente, băuturi și tutun au scăzut cu 4,5%, cea mai abruptă scădere din Uniunea Europeană după Estonia.

„Scăderea vânzărilor cu amănuntul în septembrie 2025 față de aceeași perioadă a anului trecut confirmă declinul puterii de cumpărare a românilor. Aceștia se confruntă cu presiuni inflaționiste și cu venituri în stagnare sau chiar în scădere”, transmite jurnalistul Digi24, Bogdan Băcilă.

„Dacă am avut 500, am mers pe 200. La jumătate tot. La pensie am pierdut 450 de lei. Sunt bani, cu ăia trăiam o săptămână bine”, spune un pensionar.

„Ne bucurăm dacă putem plăti tot ce avem de plătit. Venim și ne uităm și după aceea nu mai cumpărăm, că n-avem cu ce”, spune cu amărăciune altcineva.

La nivelul Uniunii Europene, situația este complet diferită. Dacă România înregistrează scăderi la vânzările de alimente, băuturi, tutun, dar și la comerțul cu amănuntul, alte țări, cum ar fi Cipru, Malta sau chiar Bugaria, înregistrează creșteri.

„În momentul în care statul vine și cere mai mulți bani sub formă de taxe și impozite, rămân mai puțini bani contribuabililor și ei sunt nevoiți să-și aloce, să-și realoce bugetul pe ceea ce consideră ei prioritar. Unii renunță la fumat, alții trec la mărci mai puțin prestigioase de alimente, deci alocările sunt făcute de fiecare persoană în parte, dar este o reducere a disponibilității de a consuma”, spune profesorul de economie, Radu Nechita.

„Dacă se menține acest trend și nu prea văd cum să nu se mențină, pentru că și salariile au scăzut în termeni reali, a scăzut puterea de cumpărare a populației, riscăm să intrăm într-o ușoară recesiune”, e de părere Adrian Codîrlașu, președinte CFA România.

România a avut în septembrie o inflație de 8,6%, de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene.

reporter/operator: Bogdan Băcilă

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version