Numărul profesorilor care au rămas să predea în școli chiar și după vârsta pensionării a crescut foarte mult în ultimii ani. Sunt 2.200 de dascăli cu vârste peste 65 de ani, care au cerut prelungirea activității. În același timp, tot mai puțini tineri vor să devină profesori de matematică, fizică sau informatică.

Iuliana Anton este profesoară de 44 de ani și încă predă fizica la Liceul Dimitrie Cantemir din Iași, deși a împlinit vârsta de pensionare de 2 ani.

„Fiind pasionată de tehnologie, încerc să fiu permanent în pas cu ceea ce îi preocupa pe ei, încerc să folosesc noile tehnologii în favoarea disciplinei mele și, câteodată, efectiv mă joc cu ei, dar jocul acesta este foarte bine gândit. Te simți util și asta te face să fii mai tânăr. Educația face diferența! Un om care este informat în toate domeniile este un om educat si care poate face față tuturor provocărilor”, e de părere Iuliana Anton.

În București și Botoșani, numărul profesorilor care au împlinit vârsta pensionării, dar încă predau, s-a dublat în ultimii ani. În Galați și Arad, de pildă, numărul a crescut de trei ori.

„Tinerii, care sigur se pregătesc și sunt entuziaști, trebuie să aibă maeștri!”, e de părere Anca Dimitriu, directoarea Liceului „Dimitrie Cantemir” din Iași.

Științele exacte sunt domeniul cu cei mai puțini tineri interesați să devină profesori. De aceea, foarte mulți dintre actualii dascăli rămân la catedră și după vârsta de 65 de ani.

„Tendința la nivel global, la nivelul țării, la nivel european, este în general pentru aceste discipline tehnice: fizică, chimie, informatică. Acestea sunt domeniile care au nevoie cumva de acest ajutor”, spune Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Profesorii pot rămâne să predea până la vârsta de 70 de ani.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

 

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version