În timp ce nivelul Dunării crește alarmant pe zi ce trece, sunt râuri din sudul țării care dispar de la o zi la alta. Pe Olteț, de exemplu, sunt porțiuni întinse pe care nu se mai găsește picătură de apă din cauza secetei. Iar în Dolj, Jiul dispare și el.

Seceta extremă a făcut prăpăd în sudul țării. Oltețul, unul dintre cele mai mari râuri din județul Olt, s-a transformat într-un pârâu.

„În unele zone râul Olteț a dispărut pur și simplu. Cât vezi cu ochii doar nisip și asta din cauza secetei puternice din acest an”, transmite Elena Alexandru, jurnalist Digi24.

„Ca niciodată. N-au vitele de unde bea apă. Era Oltețul gârlă. Acum nimic, treci în pantofi. Când eram mic am mai văzut, dar nu ca acum, să nu fie nimic. Nimic! Nici picătură de apă!”, spune un localnic.

„Toată iarba arsă, tot… Alții, pe deal, n-au apă în fântâni. Pământul crăpat”, constată cu amărăciune un al bărbat.

„Se înregistrează un debit de 0,96 litri pe secundă, este un debit scăzut în contextul actual pentru că în perioada aceasta, ultima lună septembrie nu am avut decât vreo 15 litri pe metru pătrat ca precipitații în zonă”, spune Loredana Nicola, directorul Administrației Bazinale de Apă Olt.

Și nu este singurul râu din sudul țării care parcă s-a evaporat din cauza temperaturilor extreme din această vară.

„Râul Jiu scade de la o zi la ala. Specialiștii din cadrul direcției apelor Jiu spun că de ieri și până astăzi nivelul a scăzut cu 5 centimetri”, transmite Elena Alexandru, jurnalist Digi24.

„E mic de tot. Până la genunchi”, spune un localnic din Bucovăț, jud. Dolj.

„- Acum, ce? Atât! O juma’ de metru!
– Ați mai văzut așa secat vreodata?
– Niciodată”, recunoaște un al localnic din sat.

Din cauza secetei extreme din acest an, mai multe lacuri au dispărut, iar unele râuri au secat. Sudul și estul țării au fost zonele cele mai afectate de secetă.

Reporter: Elena Alexandru
Operator: Adrian Niță

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version