Președintele Nicușor Dan a revenit marți, în cadrul conferinței de presă susținute în urma vizitei la Paris, asupra portretului alegătorului AUR, despre care a declarat luni, într-un interviu pentru Le Monde, că este nu este nici extremist, nici pro-rus, ci doar și-a pierdut încrederea în celelalte partide. În urma cererii presei de a explica mai mult, șeful statului a spus că situația electoratului AUR va evolua în anii următori și „vom avea niște reașezări ale opiniilor publicului”.

„În interviul din „Le Monde” spuneți că alegătorii AUR nu sunt nici extremiști, nici pro-ruși. Ne puteți schița atunci portretul alegătorului aurist?” – a fost întrebat marți președintele Nicușor Dan.

Șeful statului a precizat că nu a spus despre toți alegătoprii AUR că nu ar fi extremiști sau proruși, iar în viitor, opiniile publicului, în contextul apropierii AUR de narativele proruse, „vor avea niște reașezări”.

„Da, n-am am spus că nu sunt toți. Da? Adică am spus că motivația celor mai mulți dintre ei este o revoltă față de modul în care s-a făcut politică și administrație în România. Am spus asta de mai multe ori și că, în acest moment, oamenii aceștia care sunt nemulțumiți de modul în care merg lucrurile în România. Spun: «Orice e mai bine decât cei care guvernează acum». Asta este realitatea.

Și atunci ei, găsind un singur vehicul electoral către care în momentul acesta se pot îndrepta, se îndreaptă către un partid care are în program elemente care sunt antieuropene, ba chiar proruse. Asta este situația și care e evident că în anii următori va evolua. Adică eu sunt convins că pe măsură ce această apropiere a AUR de narativele proruse, care este cumva destul de abstractă, va deveni mai concretă, vom vom avea niște reașezări ale opiniilor publicului”.

Citește și:

Ascensiunea AUR în sondaje, explicată de Nicușor Dan în Le Monde: „Vor o schimbare, oricare ar fi ea”

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version