A intrat la Medicină pe un loc rezervat olimpicilor, fără examen, datorită performanțelor obținute la competiții de șah, iar acum îi învață sportul minții pe copiii de la școala primară unde a fost, la rândul lui, elev. Este povestea unui doctor din Iași, specializat în Medicină nucleară și Medicină de familie. Iar timpul alocat micilor șahiști dă roade. Două dintre eleve, care sunt abia în clasa pregătitoare, s-au calificat la Campionatul Mondial de șah care va avea loc în Serbia, în luna martie.

Emanuel Chifor: Cine amenință negrul în poziție, cine amenință albul aici? Ce-ar vrea să le facă?
Fetiță: Să ne bată pionul!
Emanuel Chifor: Să bată pe C7, nu? Și atunci avem mai multe metode de a ne apăra.

Emanuel Chifor este medic, dar și antrenor de șah pentru copii, în timpul liber. Ermina și Ruxandra, două eleve de clasă pregătitoare, antrenate de tânărul medic să deslușească secretele sportului minții, s-au calificat recent la competiția mondială de șah pentru copii, care va avea loc în Serbia.

Ermina Covalciuc, campioană națională la șah: Îmi place la șah pentru că putem să fim foarte concentrați, trebuie să fim foarte atenți la tablă, la ceas, la timp, să nu stăm foarte mult la gândire, să fim atenți la amenințările adversarului.

Ruxandra Teslariu, campioană națională la șah: Cele mai frumoase momente pentru mine sunt atunci când am, dintr-o mutare, mat.
Reporter: Când reușești să câștigi, practic.
Ruxandra Teslariu: Da!

Emanuel Chifor, medic: Este cel mai puternic concurs din lume, mai ales la vârsta voastră. Veți avea de înfruntat cele mai bune șahiste din toată lumea. Va fi câte un reprezentant, maximum doi sau trei din fiecare țară. Vor fi la categoria voastră peste 300 de fetițe.

Sunt singurele care vor reprezenta România la categoria lor de vârstă sub 7 ani. Emanuel Chifor face aceste antrenamente de șah cu copiii aproape zilnic, după orele de la școală.

Claudia Cărăușu, director Scoala Carol I din Iași: A spus că „iubesc șahul, pe mine șahul m-a ajutat să reușesc la Medicină și vreau să ajut și eu la rândul meu”. Este un lucru frumos, bun, măgulitor să constat că mai există împărtășire și fără recompensă.

Emanuel Chifor, medic: Lucrul cu copiii mă umple de energie și mă ajută să mă recreez după o zi grea de muncă, cu toate că și cu ei performez, și cu ei este într-adevăr o muncă foarte dificilă.

Campionatul mondial de șah pentru copii va avea loc în Serbia, la sfârșitul lunii martie.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version