Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat, vineri, la finalul întâlnirii avute alături de ceilalţi preşedinţi ai partidelor pro-europene din Parlament cu preşedintele României, Nicuşor Dan, că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau posturi şi a adăugat că de săptămâna viitoare vor exista echipe de negociere formate din reprezentanţii fiecărui partid. „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire şi asta va fi linia cu care mergem în aceste negocieri”, a afirmat el.
„Am avut astăzi, începând cu ora 11:00, o discuție la Palatul Cotroceni, între cei patru lideri partidelor pro-europene din Parlament, cu domnul președinte Nicușor Dan. A fost o discuție deschisă, a fost o discuție productivă și a fost o discuție în care toată lumea a fost conștient de responsabilitatea pe care o avem pentru a forma un guvern stabil și un guvern care poate să ia măsurile necesare pentru a scoate România din criza bugetară și pentru a declanșa potențialul pe care îl are această țară”, a declarat președintele interimar al USR.
Fritz a precizat ca „nu am făcut niciun deal sau alte înțelegeri pe funcții, pe posturi, pe împărțeală. Ne-am focusat pe a clarifica care sunt așteptările fiecărui partener și pentru a a crea un cadru de discuții, de negocieri pe programul acestui Guvern”.
El a menționat că începând de luni vor fi făcute echipe de negociere formate din reprezentanți din fiecare partid, pe fiecare minister: „În aceste grupuri, într-o săptămână să vedem care sunt măsurile consensuale și unde sunt diferențele de viziune, unde nu găsim un consens”.
„E clar că avem nevoie de un program de guvernare agreat în detaliu, tocmai pentru a nu amâna anumite tensiuni și conflicte în această posibilă coaliție”, a mai afirmat el.
Acesta a adăugat că „nu este neapărat o coaliție naturală din punctul de vedere ideologic, istoric. Mai ales USR și PSD s-au aflat în poziții de oponenți politici și totuși am simțit, deși nici PSD, nici USR nu a luat încă o decizie formală pentru a intra în această guvernare, o deschidere pentru a asculta și pentru a sonda care totuși sunt măsuri și idei unde putem să agreem că sunt importante pentru România”.
„Nu va fi ușor”
Președintele interimar al USR a mai declarat că nu se așteaptă ca procesul care va începe de luni să fie unul ușor: „Cred că o să fie și momente în care o să iasă scântei și cred că cetățenii României merită ca fiecare să se lupte pentru ideile lui”.
„În același timp, eu cred că în discuția de astăzi s-au pus bazele pentru o posibilă colaborare constructivă. Eu ies mai optimist din această întâlnire decât am fost înainte și mă bucur că domnul președinte Dan reușește să ne pună la masă pe toți și cu calm și responsabilitate să ne ghideze prin aceste vremuri dificile”, a mai adăugat el.
El a fost întrebat de ce depinde intrarea USR la guvernare.
„Decizia USR va fi luată atunci când vom vedea pachetul integral agreat. Noi nu vom putea să facem parte dintr-un guvern care să nu-şi asume reforme importante pentru România şi un guvern care ar putea să paseze toată povara acestei crize în sectorul privat şi pe umerii celor care muncesc şi produc plusvaloare în economie şi tocmai de aceea trebuie să vedem care va fi pachetul final şi trebuie să începem cu reduceri de cheltuieli. Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire şi asta va fi linia cu care mergem în aceste negocieri”, a precizat Dominic Fritz.
De asemenea, el consideră că până la sfârşitul săptămânii viitoare se va şti dacă există consens pe anumite măsuri.
„Eu cred că până la sfârşitul săptămânii viitoare o să avem o primă idee pe anumite măsuri dacă este posibil un consens. Cu siguranţă, detalierea în fiecare domeniu de politici, detalierea măsurilor, termenilor o să mai dureze mai mult decât o săptămână, mă aştept. Dar cred că la sfârşitul săptămânii viitoare o să avem o primă idee dacă există un nucleu de măsuri pe care o să putem să ni le asumăm împreună”, a mai declarat Dominic Fritz.
Editor : C.S.