Peste 200.000 de persoane au manifestat vineri în toată Italia, în semn de solidaritate cu cauza palestiniană și de sprijin pentru flota de ajutor umanitar destinată Gazei. Navele au încercat fără succes să spargă blocada israeliană. Revoltați, manifestanții italieni au instaurat o grevă la nivel național, aspru condamnată de către premierul Georgia Meloni, anunță France24.

Greva italiană a urmat demonstrațiilor de joi din orașe din întreaga lume, inclusiv Milano și Roma, unde aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat.

Protestatarii au ieșit din nou vineri, pe străzi, la Roma, pornind din vasta piață din fața gării centrale Termini, unde serviciile feroviare au fost anulate sau întârziate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În mulțime – estimată la cel puțin 80.000 de persoane de către poliție – se afla Giordano Fioramonti, în vârstă de 19 ani, care protesta alături de alți tineri, studenți și profesori universitari.

„Este datoria noastră civică să arătăm cât de supărați și nemulțumiți suntem de ceea ce se întâmplă în lume, de guvernul nostru, să ne arătăm sprijinul pentru flotă, în special pentru Palestina, pentru locuitorii din Gaza care sunt uciși, torturați și masacrați”, a declarat Fioramonti pentru France24.

„Opriți războiul”

În toată țara, mii de oameni s-au adunat pentru marșuri, de la Torino și Trento, în nord, până la Bari și Palermo, în sud, potrivit presei locale, blocând unele autostrăzi sau căile ferate.

Poliția a declarat pentru AFP că peste 80.000 de oameni au manifestat în Milano, unde o mulțime de oameni au aplaudat și au fluturat steagul palestinian, în timp ce se deplasau pe străzi, purtând un banner uriaș pe care scria: „Palestina liberă, opriți mașinăria de război”.

Poliția a folosit fumigene pentru a îndepărta câteva sute de protestatari care s-au desprins de marșul principal, pentru a ocupa o șosea de centură din Milano.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Organizatorii au declarat că 50.000 de persoane au participat la marșul din Torino și 40.000 la cel din Genova, în timp ce 10.000 de protestatari au blocat portul din Napoli.

Potrivit presei locale, protestatarii au ocupat gările de la Perugia la Cagliari.

„Astăzi, un milion de italieni vor rămâne blocați în trenuri”, a declarat vicepremierul Matteo Salvini în emisiunea de televiziune Mattino Cinque.
Traficul comercial a fost blocat în portul Livorno, au raportat mass-media locale.

Meloni califică flota drept „periculoasă”

Ministerul de Externe al Italiei a anunțat că Israelul a eliberat patru parlamentari italieni din cei 40 de italieni reținuți din flotă. 

„Flota încerca să facă ceea ce ar trebui să facă guvernele europene și Uniunea Europeană, și anume să rupă acest blocaj al ajutorului umanitar care provoacă o adevărată foamete în Gaza”, a declarat Elly Schlein, șefa Partidului Democrat (PD), principalul partid de opoziție.

„Solicităm un embargo total asupra armelor, așa cum a votat Spania. Solicităm recunoașterea deplină a Statului Palestina”, a declarat ea pentru AFP.

Șefa guvernului italian de dreapta, prim-ministrul Giorgia Meloni, a calificat flota drept o inițiativă „periculoasă și iresponsabilă”, chiar dacă Italia a trimis o fregată a marinei pentru a oferi asistență.

Editor : C.A.

Share.
Exit mobile version