Ratele împrumuturilor cu dobânzi calculate în funcție de IRCC cresc de la 1 octombrie. Indicele introdus în 2019 ajunge la cel mai înalt nivel din istorie și va rămâne așa până în 2026, când este așteptată o nouă schimbare.

De la 1 octombrie, ratele la creditele ipotecare cu dobânzi variabile vor crește, pentru că IRCC urcă de la 5,55% la 6,06%. Este cel mai ridicat nivel de la introducerea indicelui în 2019. De notat este că indicele se aplică cu o întârziere de un trimestru. Creșterea vine ca efect al tulburărilor politice din primăvară. 

O dobândă mai mare înseamnă și rate mai mari, chiar și cu câteva sute de lei. De exemplu, pentru un credit ipotecar de 200.000 de lei, pe 30 de ani, rata va urca din octombrie de la 1.545 de lei, la 1.711 lei, cu 166 de lei mai mult. 

Sunt însă și vești mai bune: de la 1 ianuarie 2026, IRCC va scădea ușor, la 5,68%, iar rata pentru același credit se va reduce la aproximativ 1.603 lei. 

ROBOR, indicele la care sunt legate creditele mai vechi și împrumuturile de consum, rămâne ridicat, în jur de 6,5%, din cauza inflației și a deficitului bugetar. 

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version