Premierul Marcel Ciolacu a fost huiduit de suporteri, sâmbătă seară, la meciul aniversar al echipei Petrolul Ploiești, de pe stadionul Ilie Oană, însă spune că nu îl deranjează atunci când este fluierat și că i se pare un gest „natural”. 

 

Petrolul Ploieşti a sărbătorit o sută de ani de la înfiinţare şi a oferit fanilor un meci amical cu echipa olandeză de ligă secundă Vitesse Arnhem.

Marcel Ciolacu a fost prezent pe stadionul Ilie Oană, iar la momentul oficializării prezenței sale a fost huiduit și fluierat de suporteri. Premierul susține însă că gestul nu l-a deranjat și că îi place această atmosferă. 

„Îmi place și atmosfera, îmi place când mă fluieră lumea, e ceva natural”, a declarat premierul după meci. 

Meciul de centenar al Petrolul a fost marcat de două goluri superbe. Jyry a înscris în minutul 34, din afara careului, iar Buttner a egalat în minutul 90+1, tot cu un șut din afara suprafeței de 16 metri, scrie Digisport. 

Adevăratul show a fost în afara terenului. Înainte de startul jocului, fostele glorii au făcut un tur de onoare în aplauzele celor prezenți la meci.

În minutul 20, jocul a fost întrerupt pentru un show cu drone, iar în minutul 66 pentru un spectacol cu torțe.

Pe finalul jocului, Petrolul a introdus în teren un jucător care a purtat tricoul cu numărul 100.

 

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version