Rusia a anunțat miercuri că a desfășurat un exercițiu militar de amploare cu arme nucleare, la o zi după ce Statele Unite au anunțat amânarea planurilor pentru un al doilea summit între președinții Vladimir Putin și Donald Trump, relatează Reuters.
Kremlinul a făcut public un videoclip în care generalul Valeri Gerasimov, șeful Statului Major General, îi prezintă lui Putin detalii despre exerciții. Acestea au inclus lansări de probă ale unor rachete balistice intercontinentale, capabile să lovească teritoriul Statelor Unite.
O rachetă balistică Sineva a fost lansată de pe submarinul nuclear Bryansk din Marea Barents, în timp ce bombardiere Tu-95MS au lansat rachete de croazieră aeriene, se arată în comunicat.
„Toate obiectivele exercițiului de antrenament au fost îndeplinite în totalitate”, a declarat Kremlinul, conform The Moscow Times.
Valeri Gerasimov i-a spus lui Putin că exercițiile au fost concepute pentru a exersa „procedura de autorizare și desfășurare a armelor nucleare”.
În momentele cheie ale războiului din Ucraina, Putin a reamintit frecvent de puterea nucleară a Rusiei, ca avertisment pentru Kiev și aliații săi occidentali. NATO a desfășurat, de asemenea, exerciții de descurajare nucleară în această lună.
Amintim că, în urmă cu o săptămână, Vladimir Putin și Donald Trump au vorbit la telefon și au convenit să organizeze un summit în Ungaria, care, potrivit Kremlinului, ar putea avea loc în câteva săptămâni.
Însă, în urma unei convorbiri telefonice de luni între diplomații de vârf ai celor două țări, Casa Albă a declarat a doua zi că Trump nu are în plan să se întâlnească cu Putin „în viitorul apropiat”.
Liderul de la Casa Albă a susținut că nu dorește o întâlnire inutilă – lucru pe care și Moscova spune că vrea să îl evite.
Oficialii ruși au declarat însă că pregătirile pentru summit continuă.
„Datele nu au fost încă stabilite, dar sunt necesare pregătiri minuțioase înainte de summit, iar acest lucru necesită timp”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Amânarea a survenit după ce Rusia a reiterat Statelor Unite condițiile sale anterioare pentru încheierea unui acord de pace, printre care cedarea de către Ucraina a controlului asupra întregii regiuni sud-estice Donbas, au declarat trei surse pentru Reuters.
Aceasta a echivalat cu o respingere a declarației făcute săptămâna trecută de Trump, potrivit căreia ambele părți ar trebui să se oprească la liniile de front actuale.
Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a fost citat de agenția de știri de stat RIA spunând că nu poate confirma că Moscova și-a transmis poziția, așa cum a raportat Reuters.
„Pregătirile pentru summit continuă”, a spus Riabkov, potrivit sursei citate. „Nu văd niciun obstacol major.”
„Recunosc că este un proces dificil, dar tocmai pentru asta există diplomații”, a mai spus el.
Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc cu rachete în timpul nopții, în timp ce eforturile de pace conduse de SUA erau din nou învăluite în incertitudine. Oficialii ucraineni au declarat miercuri că atacurile rusești au ucis șase persoane, dintre care doi copii, în Kiev și în regiunea învecinată, și au provocat întreruperi de curent la nivel național.
Armata ucraineană a declarat marți seara că a folosit rachete Storm Shadow pentru a lovi o uzină chimică din regiunea Breansk, din sudul Rusiei.
Editor : A.M.G.
