ACTUALIZARE 21:50 Cel puţin patru persoane şi alte 28 au fost rănite în atacul rusesc cu rachete împotriva oraşului-port Odesa, în sud-vestul Ucrainei, conform autorităților regionale

„Trei femei şi un bărbat au fost ucişi. Potrivit unui bilanţ actualizat, 28 de persoane au fost rănite, printre care doi copii (…) şi o femeie însărcinată. Patru răniţi sunt în stare gravă, medicii luptă pentru a le salva viețile”, a anunţat guvernatorul Oleg Kiper, pe Telegram.

Înainte de aceasta, el informase despre cel puţin doi morţi şi 17 răniţi în urma acestui atac al invadatorilor. Odesa, port la Marea Neagră vital pentru exporturile ucrainene, este vizat în mod regulat de atacuri ucigaşe cu rachete şi drone.

știre inițială:

Armata rusă a lansat un atac cu rachete împotriva orașului Odesa în urma căruia au fost răniți opt oameni și a izbucnit un incendiu puternic la palatul studenților de la Universitatea de Drept din oraș, scrie Ukrainska Pravda.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Dușmanul a lansat un atac cu rachete împotriva Odesa. Conform informațiilor preliminare, opt oameni au fost răniți după atacul rusesc. Avem avarii la clădiri rezidențiale și la infrastructura civilă. Toate serviciile relevante lucrează la fața locului”, a transmis Oleg Kiper, șeful administrației militare regionale.

Invadatorii au mai atacat Odesa și la începutul lunii. Atacul de pe 10 aprilie a dus la moartea a patru oameni, printre care și un copil de zece ani. 

Editor : Adrian Dumitru

Share.
Exit mobile version