Trupele nord-coreene au desfășurat un sistem unic de apărare antiaeriană în regiunea Kursk din Rusia, dar rușii l-au distrus din greșeală, potrivit Forbes. Când Corpul 11 al Armatei Coreei de Nord, format din 12.000 de militari, a sosit în Kursk pentru a sprijini trupele ruse care lupta împotriva forțelor ucrainene, a adus și vehicule antitanc, obuziere, lansatoare de rachete și un sistem rar de apărare aeriană.

Ceea ce este unic la acest sistem este aspectul său. Complexul de apărare aeriană este o combinație între un șasiu mare pe roți cu un radar și un lansator de rachete rusești „Thor” (sol-aer), care de obicei se deplasează pe șenile. „Thor” nord-coreean este atât de neobișnuit, încât rușii înșiși se pare că nu l-au recunoscut ca fiind „prietenos”. Dronele rusești au reperat și au lovit aparatul nord-coreean, distrugându-l, au declarat sursele citate de Forbes.

Bucurându-se de ceea ce credeau în mod clar că a fost o lovitură devastatoare asupra apărării aeriene ucrainene în regiunea din Kursk deținută de ucraineni, forțele ruse au difuzat un montaj video al atacului asupra vehiculului nord-coreean.

A fost nevoie de câteva zile pentru ca observatorii externi să își dea seama exact ce au aruncat în aer rușii la Kursk săptămâna trecută. „Se pare că ceea ce a fost inițial declarat a fi un „sistem radar fabricat în Occident”, este foarte probabil să fie o versiune nord-coreeană Tor SAM pe un șasiu de cabină”, a remarcat analistul polonez WarVehicleTracker.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Operatorii de drone ruși nu au fost avertizați cu privire la sosirea echipamentului nord-coreean. Aceasta este o pierdere dureroasă pentru forțele ruso-nord-coreene (în număr de 60.000 în regiunea Kursk), care încearcă de  câteva luni să respingă 20.000 de ucraineni. În august, ZSU a lansat o ofensivă-surpriză pe teritoriul rus și a ocupat o parte din regiune.

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version