Cumpărăturile la un click distanță devin un lux. Cu scumpiri la toate bunurile de larg consum, românii își calculează acum mai atent bugetul și cumpără online doar strictul necesar. Bijuteriile și hainele sunt primele tăiate de pe listă, anunță Digi24.

Peste un sfert dintre românii intervievați spun că au decis să își reducă semnificativ cheltuielile online, în timp ce aproape 40% au redus, la rândul lor, consumul, dar la un nivel moderat, arată un sondaj realizat de easySales și citat de Digi24.

Oamenii renunță la tot ceea ce le face plăcere și cumpără doar strictul necesar.

Îmbrăcămintea, încălțămintea și bijuteriile sunt primele tăiate de pe listă. Apoi, mulți renunță să-și schimbe electronicele și electrocasnice, chiar dacă sunt uzate, tocmai pentru a mai economisi.

Studiul ilustrează și cu cât și-au redus românii bugetul lunar pentru cumpărături online.

O treime dintre respondenți spun că nivelul este cuprins între 101 și 250 de lei. Un sfert cheltuie online, lunar, mai puțin cu între 251 și 500 de lei, iar peste 18% spun că au redus cheltuielile online cu peste 500 de lei lunar.

Ieșirile la restaurant, tot mai rare

În plus, românii stau mai mult în casă, din cauza scumpirilor. Trei sferturi dintre ei spun că au redus ieșirile în oraș, după ce prețurile au explodat.

Și în rândul proprietarilor de restaurante sunt îngrijorări – clienții sunt puțini și comenzile au scăzut. Un patron de local spune că a avut și clienți care au comandat doar o limonadă pe care au împărțit-o.

Maximum 150 de lei de persoană sunt dispuși să dea românii pe o ieșire la restaurant.

Editor : C.A.

Share.
Exit mobile version