Incompetență și nepăsare după inundațiile care au loc, în fiecare an, în județul Galați. Proiecte de sute de milioane de euro, prin care ar fi trebuit protejată regiunea cu diguri, canale, poduri și baraje, s-au pierdut din cauza întârzierilor și a incapacității administrative. În schimb, sporurile pentru gestionarea fondurilor europene s-au dat. Peste 500 de angajați de la Apele Române ar fi beneficiat de aceste prime, deși proiectele nu s-au concretizat. Acum ministrul Mediului anunță măsuri dure: „Am luat decizia să oprim de urgență sporurile și să recuperăm banii”, transmite Diana Buzoianu.
Peste 5.000 de case distruse sau avariate, 7 morți și 20.000 de sinistrați. Este bilanțul ultimelor inundații catastrofale care au lovit, anul trecut, județul Galați. La fel ca de fiecare dată, autoritățile au promis că vor lua măsuri și că tragedia nu se va mai repeta.
„Construirea acestui baraj, situat la intrarea în localitatea Suhurlui, a început înainte de 1989. După Revoluție, proiectul a fost abandonat și totul s-a transformat într-o ruină”, transmite jurnalistul Digi24, Dana Costache.
„Bani? Sunt bani?! Sunt prin buzunarele altora, precum știți… sute de milioane s-au pierdut”, spune cu amărăciune Gicu Ţuţu, primarul localității Suhurlui.
Cei de la Apele Române au avut la dispoziție bani europeni pentru reabilitarea a 400 de kilometri de diguri și 13 baraje. Termenul de 6 ani pentru finalizarea lucrărilor se apropie de final, iar banii s-au dus pe apa sâmbetei.
„Nu s-a făcut nimic, tot așa este… Ar trebui, ca să nu mai vină apa, că și acum, și data trecută, am fost inundați”, spune o localnică.
Întrebat dacă au venit să refacă barajul din localitatea lor, un alt localnic întreabă ironic: „Cine? Cine să vină, doamnă? Cred că sunt bani, dar nu, n-are cine, nu le pasă…”
Situația este identică și la Pechea, o altă comună lovită de inundații.
„Până la ora actuală, nu s-a făcut niciun metru de dig. Aici, din punctul meu de vedere, trebuie să intervină atât Mediul, cât și Apele Române”, e de părere primarul localității Pechea, Mihăiţă Mâncilă.
Înainte să își respecte angajamentele, angajații Apelor Române au avut grijă să își acorde sporuri pentru proiectele cu bani europeni.
„Peste 500 de persoane care au luat sporuri, pentru care am luat decizia să oprim de urgență sporurile și să recuperăm banii, unde este foarte clar că oamenii nu au acționat conform obligațiilor pe care le aveau”, transmite ferm ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
Din cele 13 baraje, 13 podețe și peste 400 de kilometri de diguri care ar fi trebuit construite, doar un baraj și un podeț au devenit realitate. Ambele sunt în județul Bihor și au o valoare totală de aproximativ 33 milioane de euro.
reporter: Dana Costache
operator: Marian Munteanu
Editor : Izabela Zaharia







