PNL are astăzi o ședință a Biroului Politic Național, de la ora 11.00. Social-democrații s-au reunit, luni, în ședința Biroului Permanent Național și ar fi înclinați să intre la guvernare, însă au anumite condiții, potrivit surselor Digi24. Nicușor Dan a anunțat că va susține, marți de la ora 13.00 la Palatul Cotroceni, o conferință de presă la care va răspunde întrebărilor jurnaliștilor.

 

ACTUALIZARE 11.46  Balanța în PSD înclină pentru intrarea la guvernare, însă social-democrații au mai multe pretenții, potrivit surselor Digi24.

Rotativa premierilor este un scenariu luat în calcul de către PSD. Social-democrații ar fi de acord să cedeze funcția de premier, dar și-ar dori un minister în plus.

PSD mai vrea șefia Camerei Deputaților și a unui serviciu secret, mai spun sursele politice. Partidul ar fi de acord cu tăierea sporului de antenă, însă nu cu o creștere a TVA.

Decizia PSD de a intra la guvernare vine în contextul în care Congresul social-democraților va avea loc în viitorul apropiat, după demisia lui Marcel Ciolacu și preluarea conducerii interimare de către Sorin Grindeanu.

Știrea inițială Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu a anunțat că vrea o consultare mai largă în partid referitoare la intrarea sau nu la guvernare a social-democraților.

„Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către guvern. Dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas. Vom supune atenției partidului această opțiune de a intra sau nu la guvernare. Aici aș mai vrea să fac o precizare. Mă gândesc și ne gândim să facem o consultare mai largă a partidului”, a explicat, miercurea trecută liderul interimar al PSD. 

Duminică, Grideanu a precizat că nimeni şi nimic nu poate obliga PSD să rămână în opoziţie şi să voteze un guvern. Acesta subliniază însă că PSD vrea să fie „parte a soluţiei” pentru problemele pe care ţara le traversează acum.

De cealaltă parte, premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat întrebat vineri despre formarea Guvernului, că este, „cu cât mai repede, cu atât mai bine” ca România să aibă un Executiv care să poată lua măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar.

Purtător de cuvânt al PSD Petre Florin Manole a oferit explicații, întrebat luni la Digi24 când începe PSD referendumul intern pentru a decide dacă intră sau nu la guvernare.

„Este una dintre discuțiile de astăzi. Însă, așa cum ați spus și dumneavoastră mai devreme, astăzi prioritatea o reprezintă faptul de a înțelege de către toți colegii din structurile interne ale organizației, de a înțelege ce progrese s-au făcut în discuțiile referitoare la economie, buget, finanțe. Pentru că, așa cum am zis și noi și toate celelalte partide, acestea sunt primele discuții importante și ele sunt decisive în cântărirea unei decizii ulterioare”, a declarat Petre Florin Manole, într-o intervenție telefonică, luni la Digi24.

Chestionat ce spun primarii PSD, liderii din teritoriu privind subiectul guvernării, Manole a replicat: „Aș vrea să duc discuția asta mai departe decât primari și lideri din teritoriu, pentru că PSD înseamnă niște milioane de voturi, niște oameni care ne-au dat încredere, a lor. Unii sunt membri de partid, alții, fără să fie membri de partid, ne spun pe stradă câte o opinie sau alta”.

Citește și: Nicușor Dan explică de ce nu vrea un premier tehnocrat în viitorul Guvern. Ce spune despre varianta unui prim-ministru de la PSD

„Și ăsta este un lucru extrem de important, că cetățenii sunt mai importanți decât structurile de partid și opiniile sunt împărțite, într-adevăr, dar este și un stadiu incipient, adică pe măsură ce discuțiile vor avansa, orice cetățean, orice primar, orice om interesat de subiectul ăsta va avea o opinie mai clar conturată. Deocamdată suntem la niște discuții de principiu referitoare la teme economice, care vizează pe toată lumea”, a mai spus social-democratul.

Liberalii nu vor premier tehnocrat

Vicepreședintele PNL Adrian Cozma a reiterat faptul că liberalii resping ideea unui premier tehnocrat.

„Da, această idee a unui premier tehnocrat este respinsă și din câte am văzut poziționările publice, cam toată lumea respinge o astfel de idee de la PSD. Am văzut parcă o idee de acest gen, dar nu cred că este o soluție. Eu cred că viitorul premier trebuie să aibă un sau fundamentare a acestei decizii mai bine zis, trebuie să fie pe cota de încredere pe care o are persoana respectivă în rândul populației, pentru că noi asta am uitat de mult timp – să vedem ce spune, ce spun oamenii, ce pune poporul”, a explicat Adrian Cozma, într-o intervenție telefonică luni la Digi24.

„Astăzi, din punctul meu de vedere și al PNL, cea mai ridicată cotă de încredere o are domnul Ilie Bolojan. Plus că în turul doi al alegerilor rezidențiale, acest tandem, Nicușor Dan președinte și domnul Ilie Bolojan premier cred că a avut succes și suport popular, de aceea a și fost acest rezultat. Foarte mulți au votat candidatul independent cu gândul că Ilie Bolovan va ajunge premierul României. Eu eu cred că în acest context economic toate partidele pro-europene trebuie să încercăm să avem un consens pe reforme în primul rând. Deci subliniez pe reforme, pentru că de asta va avea nevoie România, chiar dacă unele reforme vor fi impopulare”, a continuat Cozma.

Adrian Cozma: Sunt rezervat în ceea ce privește partenerii de la PSD

Adrian Cozma a explicat că este rezervat cu privire la PSD, în cazul în care va avea în viitorul Guvern aceeași oameni care au avut timp să facă reforme timp de 4-5 ani și nu le-au făcut.

„Eu mi-am mai expus punctul de vedere și rămân la aceeași părere că oamenii care au adus țara în această situație nu mai sunt credibili să facă reforme, pentru că puteau să le facă timp de 4-5 ani și nu le-au făcut. Deci, de aceea cred că dacă în viitorul guvern vom avea aceeași oameni, atunci va fi destul de greu. Și sunt rezervat în ceea ce privește partenerii de la PSD, dacă vor avea aceeași manieră, aceeași oameni, domnul Gândeanu, domnul Tudose, domnul Stănescu. Până la urmă, sigur e o părere personală repet, sunt rezervați în ceea ce privește luarea acestor măsuri și susținerea pe care trebuie să o aibă aceste măsuri atât de necesare din punct de vedere economic, dar sigur că până la urmă fiecare partid își decide soarta nu vreau să imput nimănui nimic, dar sunt rezervat și nu am încredere”, a declarat vicepreședintele PNL, luni pentru Digi24.

Petre Florin Manole, despre situația economică: Trebuie să luăm orice măsură necesară, însă cu niște limite 

În replică, purtătorul de cuvânt al PSD Petre Florin Manole a vorbit despre performanța lui Sorin Grideanu la Ministerul Transporturilor.

„Eu sunt de părere că da, putem să avem oricare dintre partide, dacă e să ajungem la un moment dat la consens, să avem la Ministerul Transporturilor pe oricine a făcut un sfert din cât a făcut Sorin Grindeanu. Da, având în vedere că nu există, deci trebuie să căutăm și mai jos decât sfertul performanței lui Sorin Grindeanu, cred că cu această încercare de ironie, am rezolvat și dilema celor care au făcut sau n-au făcut în guvernul anterior. Eu cred însă că pe măsură ce vom avansa în a găsi eventuale puncte comune în legătură cu ceea ce trebuie facem, vom putea ajunge și la oameni și acceptați inclusiv aceste reforme, de la premier până la cel mai, eu știu, ministru cu cel mai mic portofoliu. Deci deocamdată nu suntem la aceste nume proprii”, a explicat Manole, luni la Digi24.

Citește și: Viitorul premier va fi unul politic, anunță Kelemen Hunor. UDMR a respins ideea rotativei guvernamentale la discuțiile cu Nicușor Dan

Întrebat dacă PSD acceptă inclusiv reforme impopulare, social-democratul a răspuns: „Iarăși se pune problema greșit, dacă acceptăm sau nu acceptăm”.

„Unele dintre reforme sunt în PNRR. Unele dintre ele sunt deci acceptate de către România ca stat și într-o oarecare măsură, unele dintre ele sunt și în diverse stadii de implementare, altele deja au fost implementate. Există, evident și alte idei care pot veni în afară de ceea ce se întâmplă în PNRR. Și noi suntem de opinie că da, trebuie să luăm orice măsură necesară, cu niște excepții, cu niște limite.

Una dintre limite extrem de importante este să nu afectăm veniturile populației. Și când mă refer la asta, nu mă refer doar la salarii și pensii, adică modul de a crește veniturile populației și și de a nu afecta puterea de cumpărare prin de exemplu, creșterea TVA, o o măsură care ar afecta în primul rând pe aceia dintre români care sunt cei mai săraci și care folosesc aproape întregul buget pentru cheltuielile curente pentru consum. Așa ceva nu este, din punctul nostru de vedere, o idee bună”, a conchis Petre Florin Manole.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version