Statul român nu va mai prelua rafinăria Lukoil-Petrotel, deși această variantă fusese analizată intens în ultimele săptămâni, potrivit unor surse Digi24. Motivul principal este lipsa unui „cash flow” imediat de aproximativ 200 de milioane de euro, sumă necesară pentru operaționalizarea rapidă a rafinăriei în cazul unei naționalizări temporare.
Potrivit informațiilor obținute, autoritățile au decis schimbarea strategiei: în locul preluării directe, procedura va fi împărțită în două etape clare și accelerate, cu obligarea actualului proprietar să scoată activele la licitație.
Actul normativ pentru vânzarea rafinăriei Petrotel
Prima măsură vizează chiar rafinăria Petrotel din Ploiești, considerată cea mai sensibilă componentă din cauza importanței sale strategice.
Guvernul intenționează să adopte un act normativ până pe 21 noiembrie, prin care să permită scoaterea la vânzare a rafinăriei, sub supravegherea statului, astfel încât tranzacția să se realizeze cât mai rapid, potrivit surselor Digi24.
Rafinăria Petrotel asigură aproximativ 20% din necesarul de carburanți la nivel național, ceea ce face ca rezolvarea situației acesteia să fie prioritară.
A doua etapă privește rețeaua de aproximativ 300 de stații de alimentare, care urmează să fie și ele scoase la vânzare.
Sursele Digi24 spun că Guvernul pregătește un al doilea act normativ, care ar urma să fie adoptat până pe 13 decembrie, pentru clarificarea procedurii de vânzare și transfer.
Executivul vrea astfel să evite blocajele și să accelereze procesul, având în vedere numărul mare de unități și complexitatea juridică a operațiunii.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Ce efect vor avea în Europa sancțiunile impuse de SUA asupra petrolului rusesc. Expert: „România va fi afectată doar indirect”
Cum s-a ajuns aici: sancțiunile SUA care obligă Lukoil să-și vândă activele
Statele Unite au impus sancțiuni împotriva Rosneft, Lukoil și a zeci de subsidiare ale acestora, din cauza „lipsei unui angajament serios din partea Rusiei față de un proces de pace care să pună capăt războiului din Ucraina”.
Decizia Trezoreriei SUA de a introduce Lukoil pe lista entităților sancționate a declanșat necesitatea unei vânzări rapide a tuturor activelor internaționale ale companiei.
Termenul-limită impus („wind-down”) obligă grupul să își încheie operațiunile internaționale până la finalul lunii noiembrie.
Pentru România, unde Lukoil deține o rafinărie strategică și o rețea extinsă de stații, această decizie a creat un risc imediat pentru continuitatea aprovizionării cu combustibili.
Companiile europene care continuă să lucreze cu Lukoil pot fi expuse sancțiunilor secundare, ceea ce deja a afectat contracte, finanțări și lanțuri de aprovizionare.
În ultimele săptămâni, autoritățile române au transmis mesaje convergente privind necesitatea ca statul să intervină.
Președintele României Nicușor Dan a afirmat că rafinăria ar putea fi preluată temporar de stat, dacă situația o impune, subliniind rolul său strategic și faptul că România nu își permite întreruperi în producția internă de combustibili.
Șeful statului a mai subliniat că închiderea temporară a rafinăriei nu afectează fluxul de aprovizionare, însă, pe termen mediu și lung, o eventuală suspendare permanentă a activității ar forța România să importe volume suplimentare de combustibil.
Ministrul Energiei a spus clar că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor locale Lukoil, pentru a se asigura că sancțiunile Statelor Unite ale Americii sunt implementate și că piața rămâne stabilă.
Bogdan Ivan a anunțat încă din urmă cu aproape o săptămână că România va aplica ferm sancţiunile internaţionale ce vizează Lukoil şi nu va solicita prelungirea termenului de 21 noiembrie impus de autorităţile din SUA.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Sancțiunile asupra Lukoil. Ministrul Bogdan Ivan: „Nu există niciun motiv să crească prețurile carburanților chiar și cu un ban”
Traian Băsescu: „Dacă o iei, te frigi”
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că România ar trebui să ceară o derogare de la aplicarea sancţiunilor care au fost impuse de americani companiei Lukoil şi a precizat că nu ar vrea ca România să cadă în plasă şi să ia în administrare rafinăria Petrotel, a spus acesta la Digi24.
Băsescu a explicat că statul român trebuie să facă orice este posibil ca Lukoil să vândă rafinăria, şi nu să ne-o pună în braţe, deoarece costurile pentru a o menţine în funcţiune s-ar ridica la 1,2 miliarde de dolari pe an.
Legat de benzinăriile Lukoil, acesta a spus că „nu sunt o problemă, pentru că ele sunt date în locaţie de gestiune, sunt date la diverşi privaţi care le operează în numele Lukoil. Dar rafinăria, dacă o iei, te frigi. Pentru că în procesul de rafinare, de regulă, se pierd bani. Se câştigă în procesul de distribuţie”.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Soluția lui Traian Băsescu în cazul rafinăriei Lukoil, afectată de sancțiunile SUA. „Dacă o iei, te frigi”
