Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu i-au huiduit pe Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu, Oana Țoiu și Victor Ponta la ieșirea acestora din Catedrala Mântuirii Neamului. Aceștia au strigat numele fostului candidat la alegerile prezidențiale și au fost liniștiți rapid de către forțele de intervenție prezente în zonă.
Totul s-a întâmplat în momentul în care politicienii au ieșit din zona Catedralei Mântuirii Neamului și s-au îndreptat către mașini. În acel moment, oamenii prezenți în zonă au începuit să îi huiduie și să strige numele fostului candidat la alegerile prezidențiale. Aceștia s-au liniștit imediat în momentul în care politicienii au trecut de zona în care se afla grupul de susținători. De asemenea, au intervenit și forțele de ordine aflate în zonă.
Cei care au început să îi huiduie pe policitienii prezenți la sfințirea Catedralei Mânturii Neamului au început să strige numele lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale: „Călin Georgescu, președinte”, strigau aceștia.
La sfințirea Catedralei au participat mai mulți politicieni. Printre aceștia se numără președintele Nicușor Dan, alături de familie, premierul Ilie Bolojan, liderii partidelor aflate la guvernare. Au fost prezenți și Marcel Ciolacu, Victor Ponta, Viorica Dăncilă dar și mai mulți politicieni cu funcții înalte în marile partide. De asemenea, s-au aflat în interior și foștii președinți ai României și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Catedrala Mânturii Neamului a fost sfințită, duminică, într-o slujbă oficiată de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, şi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi. Mii de oameni şi 2.500 de invitaţi oficiali, între care preşedintele Nicuşor Dan, alături de familie, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, Principesa Margareta şi Principele Radu au asistat la inaugurarea Catedralei Naţionale.
Începută în urmă cu 15 ani, uriaşa construcţie, care „bifează” mai multe recorduri, a costat peste 200 de milioane de euro, bani proveniţi din donaţii, contribuţia Patriarhiei, dar şi din fonduri publice. Sfântul lăcaș este un vis al mirenilor din țara noastră devenit realitate. Astăzi, românii se pot mândri cu această construcție menită să aducă unitate națională și să reamintească despre jertfa tuturor românilor care au luptat patrie.
Editor : A.R.
