Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiștii din Timișoara în timp ce vindea droguri în fața unei școli. În mașina lui, polițiștii au găsit aproape jumătate de kilogram de canabis.
Bărbatul a fost prins în flagrant chiar în timp ce comercializa canabis. Polițiștii au aflat despre acțiunile individului în momentul în care un martor a sunat la 112 pentru a semnala faptul că un bărbat vinde substanțe interzise în zona unei școli din municipiul Timișoara.
Polițiștii au ajuns imediat la fața locului și l-au identificat pe făptaș, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani.
Bărbatul locuia de câteva zile în autoturismul său pe care îl parcase strategic lângă o școală din Timișoara pentru a vinde droguri trecătorilor. Tânărul a comercializat substanțe interzise atât adulților, cât și minorilor care se aflau în zona respectivă.
În momentul în care polițiștii au descins lângă școala din Timișoara, au găsit în autoturismul bărbatului aproape jumătate de kilogram de canabis, dar și un cântar.
Tânărul în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24h și a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a decis că acesta trebuie să meargă în arest preventiv pentru 30 de zile.
Editor : Ș.A.