Chiar dacă puțini români o recunosc, șeful reprezintă elementul de stres numărul 1 la locul de muncă. Aproape jumătate dintre angajații care au răspuns la un sondaj spun că neînțelegerile cu superiorii sunt temerea principală la job. 

În această firmă de transport din Oradea, angajații lucrează sub presiunea unor obiective foarte clare, dar pot apărea situații neprevăzute și atunci apare stresul. Patronii spun că sunt nevoiți să fie mai insistenți cu angajații, pentru că, de multe ori, oamenii mai pierd din vedere ce au de făcut.

„E provocat poate și de anumiți factori externi, care nu depind de noi, ne generează nouă întârzieri, care duc la un anumit stres și anumite probleme care cauzează nu doar nouă, dar și clienților”, spune Vlad, patronul firmei de transport.

„Având în vedere că numărul task-urilor într-o zi este destul de mare și stresul este pe măsură, dar la sfârșitul zilei, după realizarea lor, satisfacția este pe măsură”, spune contabila firmei.

Angajații spun că se mai tem de concediere și de volumul mai mare de muncă.

„Românii se mai tem, de asemenea, de obiectivele din ce în ce mai greu de atins -21%, de faptul că ar putea fi puși în situația de a lucra în timpul sărbătorilor legale – 20%, în timp ce 16% dintre respondenți se tem de o tăiere a salariului”, transmite Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24.

Studiul mai arată că persoanele mai tinere demisionează foarte repede atunci când au probleme cu șefii sau colegii.

„Sunt mai vehemenți în a-și solicita măriri de salariu, un venit mai mare. Pe când cei care poate au peste 40 de ani, ei sunt mai stabili, sunt mai docili, acceptă mai ușor să rămână și peste program”, spune Ioana Bugle, psiholog.

„Încerc ca toate cele cinci zile să le încep în relaxare”, spune o tânără.

„Șefii sunt foarte înțelegători, de treabă, când am nevoie de ceva mă ajută”, susține un tânăr.

Naveta zilnică sau ședințele interminabile sunt alte neajunsuri importante, invocate de angajați la locul de muncă în studiul realizat de bestjobs.

Reporter/operator: Bogdan Băcilă

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version