Toamna a venit la pachet cu ploi și temperaturi extrem de scăzute. Dacă săptămâna trecută, în vestul țării, se înregistrau 37 de grade la umbră, acum diferențele de temperaturi sunt de 20 de grade Celsius, iar în weekend sunt așteptate valori și mai scăzute în timpul zilei. Cei mai afectați de aceste schimbări sunt vârstnicii, copiii și bolnavii cronic.
După un început de septembrie extrem de călduros, cu avertizări de caniculă, toamna și-a intrat brusc în drepturi. A adus ploi și temperaturi mai mici.
„Diferențele nu, dar căldura prea mare m-a afectat. Acum e bine. Suport schimbările, dar prea brusc, s-a schimbat brusc, dar na…”, spune o doamnă.
În vestul țării, oamenii au trecut deja la paltoane.
„E mai bine că s-a răcorit, dar na, schimbările oricum mă afectează… A fost diferența asta de 15 grade, deocamdată suportăm, nu e problemă”, spune o altă doamnă.
Pe lângă categoriile de risc, pacienții cu afecțiuni pulmonare sunt printre primii care simt schimbările de temperatură.
„Supun organismul la un efort de adaptare, așa cum la începutul verii organismul este supus unui efort de adaptare de la temperaturi de primăvară. Exact același lucru se întâmplă, acum când trebuie să se seteze pe temperaturile de toamnă”, spune Mihai Grecu, medic șef UPU Smurd Timișoara
„În ceea ce privește frecvența adresabilității pacienților către clinica noastră, Spitalul Victor Babeș, crește considerabil atunci când apar aceste modificări bruște de temperatură, pentru că pacienții noștri cronici… ei oricum au simptomatologie respiratorie de fond”, spune Andra Trușculescu, pneumolog.
Perioadele cu schimbări bruște de temperatură favorizează și apariția răcelilor sau a virozelor, mai ales după ce copiii au intrat din nou în colectivitate, astfel medicii spun că prevenția este soluția.
Reporter: Mihai Vălușescu
Operator: Mihai Pop
Editor : Izabela Zaharia