Trei sferturi dintre români consideră că situația economică a țării s-a deteriorat în ultimul an, iar aproape jumătate spun că nivelul lor de trai a scăzut. Sunt concluziile celui mai recent sondaj realizat de INSCOP, în contextul în care Guvernul anunță majorarea TVA și scumpirea utilităților.
Potrivit sondajului, 75,3% dintre respondenți cred că economia României s-a înrăutățit față de 2024. 16,7% spun că situația a rămas neschimbată, iar doar 5% sunt de părere că lucrurile s-au îmbunătățit.
La capitolul nivel de trai, 44,2% dintre participanții la sondaj spun că o duc mai rău decât anul trecut. Aproximativ tot atâția, 44,3%, consideră că nu a intervenit nicio schimbare în situația lor materială. Doar 10,9% spun că trăiesc mai bine decât în 2024.
Sondajul a fost realizat în perioada 20–26 iunie, pe un eșantion de 1.150 de persoane, prin metoda interviului telefonic. Marja de eroare este de ± 2,9%
Editor : Ș.A.