Violențe au avut loc într-un oraș din Spania, din regiunea Murcia, în ultimele două nopți. Zeci de tineri ultrași spanioli s-au confruntat cu grupuri de imigranți marocani. Orașul este în stare de alertă și e împânzit de trupe de securitate.

Mai multe persoane au fost rănite în cea de-a doua noapte de revolte împotriva imigranților în orașul Torre Pacheco, din sud-estul Spaniei, după ce un pensionar a fost bătut, au declarat autoritățile.

În ciuda prezenței masive a poliției, grupuri înarmate cu bastoane au cutreierat străzile în căutarea persoanelor de origine străină, a relatat ziarul regional La Opinión de Murcia, citat de The Guardian.

Guvernul regional nu a precizat numărul persoanelor rănite, dar a declarat că cel puțin o persoană a fost arestată în legătură cu violențele.  

Orașul are aproximativ 15.000 de locuitori de origine marocană.

Revoltele au izbucnit după ce un bărbat de 68 de ani a declarat presei spaniole că a fost bătut miercuri pe stradă de trei tineri de origine nord-africană. Atacul a fost filmat și postat pe rețelele de socializare. 

Primăria a organizat vineri o manifestație care trebuia să fie pașnică, dar în cadrul căreia elemente de extremă dreapta au strigat sloganuri anti-imigranți. Un grup numit „Deportați-i acum” a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care îndemna la atacuri împotriva persoanelor de origine nord-africană. 

Autoritățile spaniole au lansat duminică un apel la calm în orașul cu 36.000 de locuitori. 

Șeful conservator al guvernului regional din Murcia, Fernando López Miras, a declarat într-o postare pe X: „Torre Pacheco trebuie să revină la normal. Înțeleg frustrarea, dar nimic nu justifică violența”. 

Primarul din Torre Pacheco, Pedro Angel Roca Ternel, a declarat pentru televiziunea publică RTVE: „Fac apel la locuitori să rămână calmi, pentru liniște”.  

Ministrul spaniol al tineretului, Sira Rego, membru al alianței de extremă stânga Sumar, a condamnat violența împotriva migranților într-un mesaj pe Bluesky, dând vina pe „extrema dreaptă” pentru tulburări. 

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version