Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a lovit miercuri peninsula Kamceatka din Extremul Orient al Rusiei, generând un tsunami de până la 4 metri, avariind clădiri şi determinând avertismente de evacuare în zonă şi în cea mai mare parte a coastei de est a Japoniei, transmite Reuters. Acesta este cel mai puternic cutremur din Rusia din ultimii 73 de ani și al șaselea cel mai puternic din istorie. Tototdată, este cel mai mare cutremur, la nivel global, după seismul de magnitudine 9 din 2011, care a afectat Japonia.

ACTUALIZARE 10:05 Primele valuri provocate de cutremurul produs în largul coastelor Extremului Orient rus au ajuns miercuri în Hawaii, unde populaţia fusese avertizată să se pună la adăpost în zone mai înalte, relatează BBC.

Cel mai înalt val măsurat de Centrul de alertă pentru tsunami în Pacific s-a înregistrat la Haleiwa, Oahu, şi a avut o înălţime de 1,21 m, potrivit centrului, iar intervalul dintre valuri a fost de circa 12 minute.

Josh Green, guvernatorul din Hawaii, a declarat că deocamdată nu s-au înregistrat consecinţe, dar înainte ca valurile să lovească ţărmul s-a observat o retragere semnificativă a apei. Activitatea valurilor nu a trecut de insula Hawaii, dar este de aşteptat să mai dureze cel puţin două-trei ore până când pericolul va fi îndepărtat.

Oamenilor din Hawaii, din unele părţi ale coastei de vest a SUA şi din Japonia li s-a cerut să se adăpostează în zone mai înalte după ce unul dintre cele mai puternice cutremure din istoria modernă a lovit în largul coastelor Extremului Orient rus.

Guvernatorul din Hawaii, Josh Green, le-a cerut oamenilor să respecte ordinele de evacuare şi să rămână calmi, în timp ce preşedintele SUA, Donald Trump, le-a recomandat americanilor să fie atenţi la avertizările de tsunami.

În Peninsula Kamceatka din Rusia au fost raportate valuri de tsunami de 3-4 metri, în timp ce valuri de 30 cm au fost observate în Hokkaido, în nordul Japoniei.

Alerte de tsunami de diferite niveluri au fost emise, de asemenea, în părţi din China, Filipine, Indonezia, Guam, Peru şi Insulele Galapagos din Ecuador.

ACTUALIZARE 08:20 Muncitorii de la centrala nucleară afectată de la Fukushima, din nord-estul Japoniei, au fost evacuaţi miercuri după ce cutremurul cu magnitudinea de 8,7 grade în largul coastei de est a Rusiei a declanşat avertismente de tsunami în zona Pacificului, transmite AFP.

„Am evacuat toţi lucrătorii şi angajaţii” de la centrala Fukushima Daiichi – care a suferit o topire după ce a fost lovită de un tsunami în 2011 – a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a operatorului centralei TEPCO, adăugând că „nu s-au observat anomalii” la faţa locului.

Secretarul şef al Cabinetului japonez, Hayashi Yoshimasa, a declarat că până în prezent nu s-au înregistrat nereguli la instalaţiile nucleare după cutremur.

Aceasta după ce cutremurul puternic din estul îndepărtat al Rusiei a declanşat alerte de tsunami în anumite zone din Pacific, inclusiv Japonia, Hawaii, Rusia şi Ecuador, precum şi alerte de-a lungul coastei Californiei.

Cutremurul puternic a declanşat alerte de valuri de până la trei metri care ar putea lovi coastele Rusiei, Hawaii şi chiar Ecuador şi Chile de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud, potrivit Centrului de Avertizare pentru Tsunami din Pacific al SUA, cu sediul în Honolulu, Hawaii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Statele Unite au dat alarma cu o serie de avertismente de diferite niveluri de-a lungul coastei de vest a Americii de Nord, de la Alaska până la întreaga coastă a Californiei.

Agenţia Meteorologică japoneză a ridicat miercuri, ora Tokyo, nivelul de alertă pentru tsunami, după ce magnitudinea cutremurului din largul peninsulei Kamchatka din Rusia a fost ridicată de USGS de la 8,0 la 8,7, anunţând că se aşteaptă valuri de până la trei metri.

Agenţia Meteorologică japoneză a avertizat, pe X, că „tsunami-urile vor lovi în mod repetat”.

„Nu intraţi în mare şi nu vă apropiaţi de coastă până când avertizarea nu este ridicată”, arată avertismentul.

Se aştepta ca tsunami de până la un metru să lovească între orele 10:00 şi 11:30, a declarat postul public de televiziune NHK, îndemnând locuitorii să se ţină departe de coastă şi de malurile râurilor.

Au fost emise avertismente şi pentru teritoriul insular american Guam, iar alerte de tsunami au fost trimise pe telefoanele mobile din California, potrivit reporterilor locali AFP.

„Valuri de tsunami de peste 3 metri deasupra nivelului mareei sunt posibile de-a lungul unor coaste din nord-vestul insulelor Hawaii… şi Rusia”, a declarat Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific, descriind condiţiile potenţiale ca fiind ”periculoase”.

Cel puţin şase replici au zguduit în continuare regiunea, inclusiv una de magnitudine 6,9 şi alta de 6,3.

Epicentrul cutremurului este aproximativ acelaşi cu cel al unui cutremur masiv de 9,0 grade din 1952, care a provocat un tsunami distrugător în întreaga zonă a Pacificului, potrivit USGS.

Știrea inițială.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Cutremurul de astăzi a fost grav şi cel mai puternic din ultimele decenii”, a declarat guvernatorul Kamceatka, Vladimir Solodov, într-un videoclip postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, adăugând că o grădiniţă a fost avariată.

Un tsunami cu o înălţime de 3-4 metri a fost înregistrat în unele părţi ale pensinsulei, a declarat Serghei Lebedev, ministrul regional pentru situaţii de urgenţă, îndemnând oamenii să se îndepărteze de ţărmul peninsulei, scrie News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Serviciul Geologic al Statelor Unite a declarat că cutremurul a fost superficial, la o adâncime de 19,3 km şi a avut epicentrul la 126 km est-sud-est de Petropavlovsk-Kamceatski, un oraş cu 165.000 de locuitori situat pe coasta golfului Avacea. Magnitudinea a fost revizuită în creştere faţă de 8,0, valoarea iniţială.

Agenţia Meteorologică Japoneză a ridicat nivelul de alertă, afirmând că se aşteaptă ca valuri de tsunami de până la 3 metri să atingă zone costiere întinse.

Postul de televiziune NHK a informat că guvernul a emis ordine de evacuare pentru anumite zone.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Muncitorii din fabrici şi locuitorii din nordul Japoniei, din Hokkaido, s-au evacuat pe un deal cu vedere la ocean, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune TBS.

„Vă rugăm să evacuaţi rapid. Dacă puteţi, deplasaţi-vă rapid către terenuri mai înalte şi departe de coastă”, a spus un prezentator al postului public japonez NHK.

Sistemul american de avertizare împotriva tsunami-urilor a emis, de asemenea, o avertizare privind „valuri tsunami periculoase” în următoarele trei ore de-a lungul unor coaste din Rusia, Japonia, Alaska şi Hawaii. O alertă de tsunami a fost emisă şi pentru teritoriul insular american Guam şi alte insule din Micronezia.

Hawaii a ordonat evacuarea unor zone de coastă. „Luaţi măsuri! Se aşteaptă valuri tsunami distructive”, a transmis Departamentul de Gestionare a Situaţiilor de Urgenţă din Honolulu pe X.

Ordin de evacuare pentru micul oraş Severo-Kurilsk, la sud de peninsula Kamchatka, a fost emis din cauza ameninţării tsunamiului, a declarat guvernatorul Sakhalin, Valeri Limarenko, pe Telegram.

Mai multe persoane au solicitat asistenţă medicală în urma cutremurului, a declarat Oleg Melnikov, ministrul regional al Sănătăţii, pentru agenţia de ştiri rusă TASS.

„Din păcate, există câteva persoane rănite în urma evenimentului seismic. Unele au fost rănite în timp ce fugeau afară, iar un pacient a sărit pe fereastră. O femeie a fost rănită şi în interiorul noului terminal al aeroportului”, a declarat Melnikov.

„Toţi pacienţii se află în prezent în stare satisfăcătoare şi până în prezent nu au fost raportate răni grave”, a adăugat.

Filiala din Kamceatka a Serviciului Geofizic al Academiei Ruse de Ştiinţe a declarat că a fost un cutremur foarte puternic.

„Cu toate acestea, datorită anumitor caracteristici ale epicentrului, intensitatea cutremurului nu a fost atât de mare… pe cât ne-am fi aşteptat de la o magnitudine atât de mare”, se arată într-un videoclip publicat pe Telegram.

„În prezent, se înregistrează replici… Intensitatea acestora va rămâne destul de mare. Cu toate acestea, nu se preconizează cutremure mai puternice în viitorul apropiat. Situaţia este sub control”, au mai transmis specialiştii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Kamceatka şi Extremul Orient al Rusiei se află pe Centura de Foc a Pacificului, o regiune geologic activă, predispusă la cutremure majore şi erupţii vulcanice.

Potrivit CNN, cutremurul este cel mai puternic de pe planetă din 2011, când un cutremur cu magnitudinea de 9,0 a lovit nord-estul Japoniei, declanşând un tsunami devastator.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version