Avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române au participat, în perioada 30 iulie – 1 august, la exercițiul internațional „Neptune Strike 25-2”, alături de mai multe țări NATO. Exercițiile au presupus inclusiv misiuni de realimentare în aer a avioanelor de vânătoare și au avut loc deasupra Mării Negre, dar și în spațiul aerian al României.
„În perioada 30 iulie – 1 august 2025, aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriană și a Bazei 71 Aeriană au participat, alături de partenerii din Alianța Nord-Atlantică, la exercițiul internațional «Neptune Strike 25-2». Activitățile s-au desfășurat în spațiul aerian național și au avut ca scop perfecționarea cooperării cu aliații, prin aplicarea în comun a tehnicilor, tacticilor și procedurilor specifice apărării aeriene”, se arată într-un mesaj postat de Forțele Aeriene Române pe rețelele sociale.
„Prin implicarea în astfel de misiuni, Forțele Aeriene Române contribuie la dezvoltarea capacității de acțiune în cadrul structurilor aliate și la consolidarea compatibilității operaționale cu partenerii NATO”, mai menționează mesajul.
Exerciții de alimentare în aer
Și Comandamentul NATO al Forțelor Aliate din Napoli, Italia, a postat imagini din timpul exercițiilor aeriene, mai precis alimentarea în aer a avioanelor de vânătoare.
„Avioane F/A-18F Super Hornets din SUA și F-35B Lighting II din Italia, sub autoritatea NATO, cu suportul de realimentare aeriană al unui KC-130 Multi-Role Tanker din SUA, au desfășurat operațiuni simulate de sprijin aerian apropiat deasupra Mării Negre și în zonele de antrenament românești, în cadrul primei activități de vigilență sporită a NATO – Neptune Strike 25-2”, potrivit Comandamentului Aliat de la Napoli.
„Aceste activități consolidează prezența NATO în regiunea Mării Negre și demonstrează capacitățile de proiecție a forței din Marea Mediterană în coordonare cu națiunile NATO de la Marea Neagră. Aceste misiuni au fost desfășurate în spațiul aerian internațional și în conformitate cu legislația internațională”, a precizat sursa citată.
Editor : B.P.