Cu grădina sa îngrijită și interiorul spațios, vila cu trei etaje a fost descrisă odată drept „paradis” de către mama care și-a crescut cei cinci copii acolo. Și s-au făcut multe pentru a păstra liniștea casei, având în vedere ce se afla dincolo de gard: cel mai mare și mai notoriu lagăr de concentrare nazist, Auschwitz, scrie CNN într-un articol dedicat istoriei acestei clădiri ce va fi deschisă publicului pe 27 ianuarie, la 80 de ani de la eliberarea lagărului.
În casa familiei, Rudolf Höss – cel mai longeviv comandant SS de la Auschwitz – visa la cel mai eficient mod de a ucide milioanele de evrei, romi, homosexuali și prizonieri politici pe care al Treilea Reich decisese să îi elimine.
Copacii înalți și un zid înalt de beton ascundeau vederea și țipetele lagărului, astfel încât soția lui Rudolf, Hedwig, și cei cinci copii ai lor – Klaus, Heidetraud, Brigitte, Hans-Jürgen și Annegret – să poată trăi feriți de atrocitățile comise la câțiva pași de ușa lor.
Viața lor a fost una plină de bucurie. Copiii se jucau cu broaște țestoase, pisici, călăreau cai și înotau în râul din apropiere. Între timp, coșurile lagărului de concentrare scoteau fum în timp ce alte familii erau împinse în camerele de gazare.
De la eliberarea Auschwitz-ului, în ianuarie 1945, casa de pe strada Legionow nr. 88 a fost în proprietatea privată a unei familii poloneze. Anul trecut, însă, a fost achiziționată de Counter Extremism Project, un ONG cu sediul la New York care, începând din 2014, a încercat să combată extremismul.
În câteva zile, această clădire – un simbol puternic al modului în care a fost orchestrat Holocaustul și un personaj important în filmul premiat cu Oscar „Zona de interes” – își va deschide ușa pentru vizitatori într-o formă complet nouă.
„Ideea din spatele proiectului este de a crea ceva ce nu există, un centru global de combatere a extremismului în casa unuia dintre cei mai răi extremiști și antisemiți care au existat vreodată”, a declarat pentru CNN Hans Jakob Schindler, directorul senior al Counter Extremism Project.
Planurile ONG-ului pentru casă sunt duble: să ofere un nou centru organizației lor și să deschidă publicului această casă închisă de mult timp, la timp pentru cea de-a 80-a aniversare a eliberării lagărului, pe 27 ianuarie.
„Când te uiți la această proprietate, la grădini, la fântâni, la viața normală, obișnuită, am fost învățați încă din timpul Holocaustului să nu uităm niciodată”, a declarat Mark Wallace, CEO al Counter Extremism Project. „Optzeci de ani mai târziu, este clar că, deși esențial, «a nu uita niciodată» nu este suficient pentru a preveni ura și antisemitismul care stăpânesc acum societatea noastră.”
În prezent, nu au mai rămas doar imagini ale fericirii domestice a familiei Höss, ci și jurnale, unul scris de menajera familiei și celălalt de Rudolf Höss însuși. Aceasta nu a fost o alegere: după capturare și înainte de execuție, lui Höss i s-a ordonat să își scrie memoriile, oferind o perspectivă asupra funcționării unei minți care era atât obișnuită, cât și înfricoșător de malefică.
În jurnal, Höss se descria ca un om dedicat disciplinei și ordinii. El a scris că „pentru a proteja sănătatea mintală” a gardienilor săi a decis să utilizeze Zyklon B, un insecticid pe care l-a folosit pentru a ucide cât mai mulți evrei într-un mod cât mai eficient.
În timpul celor trei ani și jumătate petrecuți de Höss în lagăr, au fost construite alte patru camere de gazare destinate anihilării industrializate. Mai mult de 1,1 milioane de oameni au fost uciși acolo, făcând din Auschwitz-Birkenau cel mai mortal dintre toate lagărele naziste.
Jurnalul a furnizat, de asemenea, o mare parte din materialul pentru filmul „Zona de interes” din 2023, care se desfășoară aproape în întregime în casă și în împrejurimile sale imediate. Filmul subliniază „banalitatea răului”, o expresie inventată de Hannah Arendt, și avansează ideea că comandantul era doar o persoană, nu un monstru.
„Ființele umane au făcut acest lucru altor ființe umane și este foarte convenabil pentru noi să încercăm să ne distanțăm de ele pentru că ne gândim că nu ne putem comporta niciodată în acest fel, dar cred că ar trebui să fim mai puțin siguri de asta”, a declarat regizorul filmului, Jonathan Glazer.
Jurnalul lui Höss îi ajută, de asemenea, pe cititori să înțeleagă mai multe despre viața familiei de pe strada Legionow nr. 88 și despre măsurile pe care le-au luat pentru a-și proteja copiii. Ferestrele înghețate, pereții înalți, o motocicletă cu motorul turat în fața camerei de gazare numărul 1 pentru a înăbuși strigătele oamenilor dinăuntru.
În memoriile sale, Höss povestește, de asemenea, cum a văzut cum femei și copii erau duși la camerele de gazare.
„O femeie s-a apropiat de mine și a arătat spre cei patru copii ai ei, care îi ajutau pe cei mai mici să treacă peste terenul accidentat, și mi-a șoptit: «Cum vă puteți îndupleca să ucideți niște copii atât de frumoși și dragi? Nu aveți deloc inimă?»”
După ce asista la astfel de scene, Höss a scris că își călărea calul pentru a-și limpezi mintea.
Dar în niciun moment nu a părut să înțeleagă oroarea acțiunilor sale. El a numit exterminarea evreilor mai degrabă o „greșeală” decât o crimă și ceva care a fost rezultatul ascultării prea orbești a ordinelor venite de sus, date, spune el, pe baza unei ideologii greșite.
„Lăsați publicul larg să continue să mă privească ca pe o bestie însetată de sânge, un sadic crud, ca pe ucigașul în masă a milioane de ființe umane: pentru că masele nu și-l vor putea imagina niciodată pe comandantul de la Auschwitz în altă lumină”, a scris Höss. „Ele nu vor înțelege niciodată că și eu am avut o inimă”.
Höss a fugit după eliberarea Auschwitz-ului, dar apoi a fost capturat, devenind prima persoană la un nivel atât de înalt care a recunoscut amploarea măcelului din lagăr. Höss a fost obligat să depună mărturie la Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg și, ulterior, a fost condamnat la moarte de un tribunal polonez.
Rudolf Höss a fost excutat la spânzurătoarea dintre lagăr și casa sa, în 1947.
Familia supraviețuitoare Höss a continuat să se distanțeze de ceea ce făcuse Rudolf Höss. Soția sa, Hedwig, și fiica sa, Brigitte, s-au mutat în Statele Unite în urma execuției sale. Într-un interviu acordat în 2013 Washington Post, Brigitte a declarat „A fost cu mult timp în urmă. Nu eu am făcut ceea ce s-a făcut. Nu vorbesc niciodată despre asta – este ceva în mine. Rămâne cu mine”.
„Trebuie să fi existat două fețe ale lui. Cea pe care o știam eu și apoi alta.”
În ceea ce privește casa, planul este ca aceasta să fie deschisă publicului la timp pentru comemorarea celei de-a 80-a aniversări. Lucrările de transformare a unei părți a proprietății în muzeu și a restului în spațiu de lucru vor dura mai multe luni, spune Counter Extremism Project.
„Toată lumea are sau se poate raporta la «casa de alături». Dar astăzi ura pândește cu omniprezență în case la fel de apropiate de noi ca și ușa de alături. Casa de la numărul 88 va continua lupta împotriva urii distructive și împotriva extremismului și antisemitismului”, a declarat Wallace.
Primul lucru pe care l-au făcut membrii proiectului de combatere a extremismului a fost să atașeze o mezuză la ușa din față, ca un mod de a revendica această casă și de a o deschide tuturor. (Mezuza este un obiect de cult iudaic, așezat la intrarea unei camere sau locuințe, sub forma unei cutii cilindrice conținând un pergament cu pasaje biblice).
Trailerul filmului „Zona de interes”
Editor : B.E.
