În mijlocul dezastrului, localnicii își plâng morții și stau cu inima strânsă pentru cei dispăruți. Mașinile stivuite ca niște piese de lego, dărâmăturile și molozul adunat arată cât de intensă a fost viitura. Oameni sunt disperați, se simt neputincioși și spun că autoritățile nu au făcut nimic ca să prevină dezastrul. Într-una dintre localități, este a treia inundație majoră din ultimii șase ani.

 

Toate astea sunt distruse, tot noroiul și resturile au ajuns până aici. Uită-te aici în bucătărie! Dacă te uiți în bucătărie o să vezi, spune o femeie, în timp ce arată dezastrul lăsat în casa ei de inundațiile care au lovit Spania. 

Femeie mai adaugă: Asta este deja a treia oară și a fost foarte mare. Nu au alocat niciun fel de resurse și singurul lucru pe care îl fac atunci când vine o furtună ne abandonează, asta se întâmplă. Se produce un dezastru și nimeni nu ne ajută. Consiliul Local nu vrea să știe nimic și nu ne spune nimic concret. 

Un bărbat declară, în lacrimi: Soția mea și cu mine nu mai vrem să mai locuim aici. Este deja un coșmar. De îndată ce cade puțină ploaie, ne verificăm telefoanele… Pur și simplu nu mai pot! La final pierzi totul. Și ajungi într-un punct în care…Simt atâta neputință, neputință. Și statul, guvernele nu fac nimic.   

La fiecare patru ani sau la doi ani trebuie să o luăm de la capăt. Nu mai știm ce să facem, suntem disperați. Suntem devastați. În final, nimeni nu ne ajută, a mai spus acesta. 

Mă simt norocoasă că sunt în viață, pentru că știu că mulți oameni au murit. Știu că sunt mulți oameni care nu știu unde sunt ai lor și sunt conștientă de durerea acelor oameni. Așa că sunt recunoscătoare că sunt în viață. Dar asta nu le ia responsabilitatea acelor care ne promit că ne vor fi alături pentru a ne obține voturile, pentru că la nevoie nu sunt, mai spune o altă femeie. 

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version