Zeci de mii de oameni din toată țara s-au închinat la Catedrala Mitropolitană din Iași, la racla Sfintei Parascheva, de la începutul pelerinajului. Este un test de rezistență, având în vedere orele lungi de așteptare, dar și un efort financiar, mai ales pentru cei care străbat distanțe lungi. Unii vin cu mâncare de acasă și plătesc doar transportul, alții stau la hotel și au cheltuieli mai mari, chiar și de câteva mii de lei. „Dacă vrei, se poate! Și cu bani, și fără bani”, spun pelerinii ajunși la Iași.

Camelia este unul dintre miile de pelerini care au venit să se roage la racla Sfintei Parascheva. A străbătut un drum cu mașina de peste 300 de kilometri până la Iași.

„Sunt din Târgu Mureș, vin în fiecare an la Cuvioasa, ca să-i mulțumim pentru tot ajutorul care ni-l dă. Stăm 2, 3 zile aici, în Iasi, ne odihnim. Am găsit cazare la un hotel foarte bun”, spune Camelia Crișan.

Pentru trei nopți de cazare, Camelia a cheltuit aproape 1.800 de lei, sumă care crește considerabil dacă adăugăm benzina și mâncarea.

„Nu contează nimic material. Totul e din suflet, totul e cu credință. E foarte obositor să vii, să pleci și să stai prin ploi, prin frig”, e de părere Camelia.

Tarifele de cazare variază între 300 și aproape 600 de lei pe noapte.

„În perioada asta toate pensiunile, toate hotelurile sunt pline. Sunt făcute programări din timp”, constată un alt pelerin.

„Nu stăm cazați. Am stat la rând și am plecat acasă”, spune un o femeie.

„Dacă vrei, se poate! Și cu bani, și fără bani”, e de părere altcineva.

Cei mai mulți cheltuie bani doar pe transport și pentru câteva suveniruri, iar mâncarea o aduc de acasă.

„Când e vorba de credință, nu mai avem poftă de mâncare”, mărturisește o doamnă.

„50 de lei dus (n. red. biletul de călătorie) și 50 de lei întors, nu mai mult”, calculează altcineva.

„Îți iei de acasă pachet, îți iei biscuiți. 190 de lei transportul”, concluzionează un alt pelerin ajuns la Iași.

„Până acum 300 de lei am cheltuit. Drum, mâncare, amintiri – câteva chestioare, o iconiță”, ne spune o doamnă.

„Este un efort pe care îl fac. De ce? Pentru că undeva, cândva, într-un anumit moment din timpul vieții lor, s-au bucurat de ajutorul Sfintei Parascheva”, spune directorul de comunicare al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Lucian Apopei.

Peste 250 de mii de oameni sunt așteptați la Iași pe durata acestui pelerinaj.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version