Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, unde a ajuns cazul de viol de la școala de vară AUR, a transmis abia acum, în luna mai, la solicitarea jurnaliștilor, că trei bărbați sunt urmăriți penal în acest dosar de la începutul anului 2025.

Digi24.ro a tratat acest caz, pe larg, în septembrie 2024. Detalii, aici.

„Prin ordonanța din data de 28.02.2025 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 3 suspecți, persoane fizice, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de viol. Infracțiunile vizează faptele presupus comise în noaptea de 14/15.09.2023 într-un hotel din stațiunea Olimp”, potrivit unui răspuns transmis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la solicitarea Digi24.ro

În septembrie 2024, când se împlinea un an de la tragedia prin care a trecut tânăra, procurorii încă cercetau acest caz in rem, adică fapta, nu persoanele acuzate. În decembrie 2023, cei trei bărbați au fost audiați în calitate de martori. 

Tânăra, minoră atunci când a participat la evenimentul politic al partidului AUR și care a acuzat că a fost violată de trei bărbați, declara pentru Digi24.ro că autoritățile nu au considerat-o „o victimă credibilă” și că nu au făcut „nimic” pentru a elucida acest caz. 

CITEȘTE ȘI: Cazul de viol de la Școala de Vară AUR. După un an, fata se simte „trădată” de autorități: „S-a spus că nu sunt o victimă credibilă”

Informații făcute publice la solicitarea jurnaliștilor

Cazul a apărut în spațiul public din nou în primăvara anului 2025, într-un context electoral. 

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu a comunicat public în luna februarie că a început urmărirea penală față de cei trei bărbați, deși este vorba de un dosar mediatizat încă din 2023.

Noile informații care vin din partea procurorilor au fost cerute prima oară de jurnaliștii Hotnews și publicate la începutul acestei săptămâni. 

Între timp, peste 100.000 de persoane au semnat o petiție Declic prin care cer autorităților „tragerea la răspundere a vinovaților”.

„Acum (n.r. victima) este folosită ca armă în jocurile murdare ale luptei politice, în contextul în care liderul AUR candidează la președinție. Cerem să înceteze folosirea victimei în scopuri politice și să fie protejată demnitatea și viața acestei tinere”, subliniază Declic.

Comunitatea Declic a și organizat „o acțiune manifest” în fața sediului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pe data de 14 mai.

Aproape doi ani de la violul de la Școala de Vară AUR

Între 14 și 15 septembrie 2023, fata, minoră, a participat la Școala de Vară AUR care a avut loc în stațiunea Neptun-Olimp. Pe 16 septembrie 2023, ea a anunțat poliția și a acuzat că trei bărbați au violat-o, fiind deschis un dosar penal în acest sens. 

Cei trei bărbați – Georgian Negară (35 de ani), Valentin Ghinea (34 de ani) și Alexandru Mihai Ene (31 de ani) – sunt originari din Ialomița, iar despre ei s-a spus în spațiul public că ar fi membri AUR.

Partidul a negat această informație, iar George Simion îi descria drept „niște băieți dintr-un sat”. Conducerea organizației Ialomița, care i-a invitat pe cei 3 bărbați la Școala de Vară, și-a dat demisia încă din septembrie 2023.

„Încă din luna septembrie a anului trecut am spus: instituțiile statului să își facă treaba, să facă toate cercetările, iar dacă se dovedesc toate acuzațiile adevărate, atunci să fie trași la răspundere cei care au comis o asemenea infracțiune”, a transmis, atunci, departamentul de comunicare AUR, pentru Digi24.ro.

Tatăl lui Valentin Ghinea – Vasile Ghinea – s-a aflat pe listele AUR pentru Consiliul Județean Ialomița la alegerile locale din 2024. 

În septembrie 2024, Digi24.ro a publicat și un raport al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” care atesta că au existat urme de ADN ale celor trei bărbați pe hainele și lenjeria intimă purtate de fată în serile în care ar fi fost violată.

„S-a spus că nu sunt o victimă credibilă (…) Eu lupt împotriva unui sistem care alege să nu îmifacă dreptate. Durerea nu vine doar din violul suferit, ci și din trădarea sistemului care ar fi trebuit să mă protejeze”, spunea tânăra, în 2024, pentru Digi24.ro.

După ce a depus plângerea la poliție, tânăra susține că a fost supusă unor presiuni venite din partea celor reclamați pentru viol sau reprezentanți ai partidului și că a fost și agresată. 

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version