Europarlamentarul PNL Virgil Popescu declară că a votat, marţi, alături de colegii din PPE, noul regulament care stabileşte clar modul în care Uniunea Europeană poate suspenda temporar preferinţele tarifare prevăzute în acordul comercial UE–Mercosur. Prin acest vot, demonstrăm, încă o dată, că apărăm fermierii europeni în mod constant şi ferm pe parcursul negocierilor Mercosur, precizează Virgil Popescu.

”Garanţii suplimentare pentru protejarea agriculturii europene în contextul liberalizării comerţului cu ţările Mercosur! Alături de colegii din PPE, am votat astăzi noul regulament care stabileşte clar modul în care Uniunea Europeană poate suspenda temporar preferinţele tarifare prevăzute în acordul comercial UE–Mercosur pentru importurile agricole din Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, dacă o creştere a acestora afectează producătorii europeni”, scrie europarlamentarul PNL Virgil Popescu pe Facebook. 

 

”Prin acest vot, demonstrăm, încă o dată, că apărăm fermierii europeni în mod constant şi ferm pe parcursul negocierilor Mercosur”, mai arată Virgil Popescu. 

 

Europarlamentarul PNL subliniază că, datorită eforturilor lor,  au fost introduse garanţii solide pentru a proteja agricultura europeană de: concurenţa neloială, perturbările pieţei, creşterile bruşte ale importurilor. 

 

”Înţelegem pe deplin preocupările exprimate de fermieri şi climatul tensionat din jurul acestui acord. În acelaşi timp, suntem convinşi că, dacă este implementat corect şi cu mecanisme clare de protecţie, acest acord poate aduce beneficii reale şi oportunităţi noi pentru agricultura europeană”, explică Popescu.

 

Europarlamentarul PNL arată că regulamentul votat astăzi are mai multe prevederi. 

 

”Comisia Europeană va lansa o anchetă privind necesitatea unor măsuri de protecţie atunci când: importurile de produse agricole sensibile (carne de pasăre, carne de vită, ouă, citrice, zahăr) cresc cu 5% în medie pe trei ani (faţă de pragul de 10% pe an propus iniţial), şi preţurile de import sunt cu cel puţin 5% sub preţul intern relevant”, spune el. 

 

De asemenea, o anchetă poate fi solicitată de: un stat membru UE, o persoană fizică sau juridică reprezentând industria, o asociaţie care acţionează în numele industriei, în cazul unei ameninţări cu un prejudiciu grav pentru sectorul vizat.

 

Potrivit lui Virgil Popescu, regulamentul prevede şi monitorizare periodică. Astfel, cel puţin o dată la şase luni, Comisia va prezenta Parlamentului un raport privind impactul importurilor de produse sensibile. 

 

”După adoptarea oficială de către Consiliu, regulamentul va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE şi se va aplica odată cu intrarea în vigoare a Acordului comercial interimar Mercosur. Clauzele bilaterale de salvgardare vor face parte atât din Acordul de parteneriat UE–Mercosur, cât şi din Acordul comercial interimar UE–Mercosur. Ambele acorduri trebuie încă ratificate de Parlamentul European”, mai spune Virgil Popescu. 

 

”Mesajul nostru este clar: comerţ echitabil, reguli ferme şi protecţie reală pentru fermierii europeni”, concluzionează eurodeputatul liberal. 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version