Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe afirmă că AEP l-a reclamat la Parchet pe Nicuşor Dan, în scop electoral, pe tema banilor donaţi candidatului în campanie, el anunţând că vor răspunde şi ei cu o plângere penală. El menţionează că AEP le-a trimis o adresă, fix înainte de Paşte, cu cerere de clarificare privind banii din campanie, la care nu au răspuns pentru că, potrivit legii de funcţionare a Autorităţii, aveau un termen de 15 zile.

Vlad Gheorghe a precizat în emisiunea România Politică de la Prima News că este vorba de ”faimosul site de donaţii care este online de vreo undeva la trei luni”.

”De acolo s-a informat şi AEP-ul, deci ne-a prins cu lucrurile pe care noi le-am promovat tot timpul, pentru că AEP-ul s-a uitat pe site şi a văzut acea cifră pe care noi o publicăm cu privire la donaţiile pe care le fac oamenii, după care au făcut această extorsiune a unui degajament logic şi au zis, domnule, dacă voi aţi declarat acolo că oamenii i-au donat, trebuiau şi acte trimise la noi în paralel la AEP. Vă spun asta dintr-o adresă pe care am primit-o fix înainte de Paşte. Am primit această adresă cu cerere de clarificare”, a subliniat fostul europarlamentar.

Vlad Gheorghe a precizat că, în baza legii de funcţionare a AEP, aveau  15 zile să răspundă la adresele AEP.

”Noi am primit, dacă nu mă înşel, ori miercuri, ori joia trecută. Aveam termenul legal de 15 zile. Au trecut şapte zile. Au trecut şapte zile, mai puţin de 15, nu mai spun că era Paşte. Nu am apucat să răspundem, pentru că, repet, ăsta este termenul. Dânşii, comiţând un abuz, fără să aştepte să le răspundem în termenul lor, au trimis mai departe o plângere penală, în scop electoral. O să le răspundem şi noi cu o plângere penală”, a arătat Vlad Gheorghe, precizând că toate informaţiile sunt publicate de ei pe site.

Vlad Gheorghe a mai spus că au trimis de la AEP către Parchet ca să poată să scoată o ştire în campania electorală, că domnule, AEP a făcut plângere penală lui Nicuşor Dan. Dar ăsta este un abuz. Eu nu ştiu cine a semnat plângerea şi comunicatul, dar noi ne vom îndrepta cu plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva persoanei respective sau persoanelor, dacă au semnat, pentru că ei trebuiau să aştepte, repet, acele 15 zile”, a completat el.

”În campanie electorală, în momentul în care muţi banii din contul de donaţii, în contul de campanie, ai un termen de două sau trei zile, dacă nu mă înşel, să faci acea raportare către AEP. Numai că banii din contul de donaţii se virează în contul de campanie o dată la, nu ştiu, o săptămână sau o săptămână jumate. Acum este Paştele”, a mai arătat el.

”Asta urma să le spunem. Măi oameni buni, nu s-a făcut niciun virament în contul de campanie fără ca voi să aflaţi prin anexele respective. Este această listă a donatorilor pe care o primiţi o dată cu anexe (..) că nu e nimeni nebun să publice pe site că a luat 10 lei, după care să nu trimite anexa la AEP”, a mai spus el.

”Nu e nimic ilegal şi o să facem şi plângele penală împotriva celor care au făcut acest abuz. Pentru că este un joc electoral”, a arătat Vlad Gheorghe. 

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version