Un bărbat de 28 de ani din Coteşti, judeţul Vrancea, a fost amendat cu peste 9.900 de lei şi a rămas fără permisul de conducere pentru şapte luni, după ce, fiind oprit în trafic de poliţişti pentru control, a plecat cu maşina. El a fost urmărit în trafic de poliţişti, iar la un moment dat el şi pasagerul au abandonat autoturismul şi au încercat să fugă, dar au fost prinşi. Şoferul era băut, iar maşina avea inspecţia tehnică periodică expirată şi nu deţinea o poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabilă.

Potrivit IPJ Vrancea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au făcut semn de oprire, sâmbătă seară, unui autoturism care circula pe strada Comisia Centrală.

 

Şoferul a oprit iniţial la semnalul poliţiştilor, însă, în timpul verificărilor, nu a respectat indicaţiile acestora şi şi-a continuat deplasarea cu autoturismul.

 

Poliţiştii au pornit în urmărirea vehiculului, cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, pe mai multe străzi din municipiu.

 

”La un moment dat, conducătorul auto a abandonat autoturismul şi a încercat să se sustragă verificărilor, împreună cu pasagerul. Cei doi au fost urmăriţi pedestru şi depistaţi de poliţişti pe strada Miron Costin. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 28 de ani, din comuna Coteşti, iar pasagerul, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Focşani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul avea inspecţia tehnică periodică expirată şi nu deţinea o poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabilă”, a arătat Poliţia.

 

Totodată, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.910 de lei. De asemenea, a fost dispusă măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 210 zile, precum şi retragerea certificatului de înmatriculare şi reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

Share.
Exit mobile version