Pompierii intervin, luni, în judeţul Vrancea, pentru a salva două persoane care au rămas izolate pe o insulă din râul Siret.

”Pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud intervin în cartierul Adjudu Vechi pentru salvarea a două persoane rămase blocate pe o insulă în râul Siret”, anunţă, luni, ISU Vrancea.

Sursa citată a precizat că, la faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de intervenţie, o barcă pneumatică şi un echipaj SMURD.

Salvatorii acţionează pentru aducerea la mal în siguranţă a persoanelor izolate şi acordarea primului ajutor, dacă este necesar.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version