O femeie din China a fost condamnată pentru rolul central pe care l-a avut într-un caz de fraudă considerat cea mai mare confiscare de criptomonede din lume, în valoare de peste 5 miliarde de lire sterline (6,7 miliarde de dolari). Zhimin Qian era descrisă drept „zeița bogăției”, relatează BBC.

Zhimin Qian, cunoscută și sub numele de Yadi Zhang, a pledat vinovată luni, la Curtea Coroanei din Southwark (Londra), pentru dobândirea și deținerea ilegală a criptomonedelor.

Între 2014 și 2017, Qian a condus o schemă frauduloasă de proporții în China, înșelând peste 128.000 de persoane și transformând banii obținuți în Bitcoin, potrivit Poliției Metropolitane din Londra.

Anchetatorii au declarat că femeia de 47 de ani a fost vizată într-o investigație complexă, care s-a întins pe șapte ani și a vizat o vastă rețea internațională de spălare a banilor. În total, au fost confiscați 61.000 de bitcoini.

Investigația a început în 2018, în urma unei sesizări privind transferul unor active provenite din infracțiuni. Poliția britanică a explicat că Qian s-a sustras justiției timp de cinci ani, până la arestarea sa, după ce fugise din China cu documente false și încercase să spele banii în Marea Britanie prin achiziții imobiliare.

În această operațiune, Qian a fost ajutată de Jian Wen, o fostă angajată la un restaurant chinezesc din Londra, condamnată anul trecut la șase ani și opt luni de închisoare pentru implicarea sa. Potrivit Procuraturii Coroanei (CPS), Wen, în vârstă de 44 de ani, a spălat o parte din fondurile frauduloase și a trecut de la a locui deasupra unui restaurant la o vilă de lux închiriată în nordul Londrei. Ea a cumpărat și două proprietăți în Dubai, evaluate la peste 500.000 de lire sterline.

De la Wen, poliția a confiscat criptomonede în valoare de peste 300 de milioane de lire.

„Motor al transformării Chinei într-un hub financiar și tehnologic”

În 2024, publicația chineză Lifeweek scria că majoritatea victimelor – cu vârste între 50 și 75 de ani – au investit sume cuprinse între câteva sute de mii și zeci de milioane de yuani, atrași de promisiunile de profituri garantate și dividende zilnice. Qian își promova compania drept un motor al transformării Chinei într-un hub financiar și tehnologic, iar investitorii – printre care oameni de afaceri, bancheri și chiar magistrați – au fost convinși adesea să participe de către prieteni sau rude.

Pentru mulți dintre aceștia, Qian era o figură aproape mitică, fiind supranumită „zeița bogăției”.

„Bitcoin și alte criptomonede sunt tot mai des folosite de infractori pentru a ascunde și transfera active, astfel încât aceștia să poată beneficia de pe urma activităților ilegale”, a declarat procurorul Robin Weyell. „Acest caz – cea mai mare confiscare de criptomonede din Marea Britanie – arată amploarea sumelor la care pot avea acces fraudele de acest tip.”

Will Lyne, șeful diviziei de criminalitate economică și cibernetică din cadrul Poliției Metropolitane, a subliniat că verdictul marchează „culminarea unor ani de anchete minuțioase”, realizate în colaborare cu autoritățile chineze.

Investigația rămâne deschisă, iar procurorii lucrează pentru a se asigura că banii nu vor reveni în mâinile infractorilor. O parte dintre victime și-au recuperat deja sume de bani printr-un mecanism de despăgubire creat în China.

Qian se află în custodia autorităților britanice, în așteptarea sentinței. Data pronunțării pedepsei nu a fost încă stabilită.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version