Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat vineri pe Vladimir Putin de „sabotarea diplomaţiei” şi a cerut Washingtonului să reacţioneze, după ce Moscova şi-a exprimat rezerve cu privire la armistiţiul propus de SUA, relatează France Presse, preluat de Agerpres.

Vladimir Putin „nu poate ieşi din acest război, căci nu i-ar mai rămâne nimic”, a scris Volodimir Zelenski într-un lung mesaj publicat pe platforma X.

El face acum tot ce poate pentru a sabota diplomaţia, punând condiţii extrem de dificile şi inacceptabile încă de la început, înainte chiar de o încetare a focului.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump cere o încetare a focului cât mai repede cu putinţă şi a exercitat o presiune considerabilă asupra lui Volodimir Zelenski, care a acceptat în cele din urmă marţi o încetare a ostilităţilor pentru 30 de zile dacă şi Rusia va fi de acord.

Putin a exprimat însă rezerve şi a declarat că există „probleme importante” care trebuie rezolvate înainte de a se putea ajunge la un armistiţiu. Cu toate acestea, el a avut grijă să nu respingă în întregime iniţiativa lui Trump.

Kremlinul a afirmat că emisarul american Steve Witkoff, care s-a aflat joi la Moscova, îi va transmite un mesaj lui Donald Trump din partea lui Putin.

Pe un ton de avertisment, Volodimir Zelenski a avertizat vineri că preşedintele rus „ar încerca să împotmolească toată lumea în discuţii fără sfârşit”, în timp ce „armele sale continuă să ucidă oameni”.

Solicit ferm tuturor celor care pot influenţa Rusia, îndeosebi SUA, să ia măsuri puternice.

„Putin nu va pune capăt acestui război din proprie iniţiativă. Dar forţa Americii este suficientă pentru a-l convinge”, a spus Volodimir Zelenski.

Donald Trump, calificând drept „foarte promiţătoare” afirmaţiile lui Putin, a avertizat joi că „ar fi un moment foarte dezamăgitor” dacă acesta ar respinge planul său.

Volodimir Zelenski a afirmat vineri că președintele rus „minte cu privire la situaţia reală de pe câmpul de luptă”, la pierderile umane ale armatei sale sau la „starea adevărată a economiei sale”.

Cu toate acestea, forţele ruse au avantaj pe teren, ceea ce ar putea să facă Moscova să vrea să tragă de timp.

Vladimir Putin a declarat joi că „următoarele etape” spre un armistiţiu şi pacea în Ucraina vor depinde de succesul armatei sale în regiunea rusă Kursk, unde trupele ucrainene au lansat o ofensivă în august 2024, dar acum pierd teren rapid.

Mai devreme săptămâna aceasta, Putin afirmase că forţele sale vor reuşi „în curând” să-i alunge pe soldaţii ucraineni.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că „mii de soldaţi ucraineni sunt complet încercuiţi de armata rusă”, cerându-i lui Putin să-i „cruţe”.

Armata ucraineană a negat ulterior aceste afirmaţii, asigurând că „nu există o ameninţare de încercuire a unităţilor noastre” în regiunea rusă Kursk.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version