Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un avertisment pentru oficialii de la Kremlin. Potrivit lui, oficialii ruși ar trebui să se asigure că știu unde se află cel mai apropiat adăpost antiaerian.

Afirmația a fost făcută în cadrul unui interviu acordat „The Axios Show”, emisiune în cadrul căreia a anunțat și când va renunța la președinția Ucrainei.

Liderul ucrainean a precizat că se bucură de sprijinul președintelui american Donald Trump pentru a ataca ținte rusești, precum infrastructura energetică și fabricile de arme. El a mai menționat și că, dacă Ucraina va intra în posesia unor arme suplimentare cu rază lungă de acțiune din partea SUA, „le vom folosi”.

„Dacă ne atacă resursele energetice, președintele Trump susține că putem răspunde cu aceeași monedă”, a declarat Zelenski. 

În cadrul întâlnirii de marți cu liderul de la Casa Albă, Zelenski i-a cerut un nou sistem de arme care, conform spuselor sale, l-ar face pe Vladimir Putin să se așeze la masa negocierilor.

„Președintele Trump știe, i-am spus ieri ce avem nevoie, un singur lucru. Avem nevoie de el, dar asta nu înseamnă că îl vom folosi”, a continuat el. „Pentru că, dacă îl vom avea, cred că va fi o presiune suplimentară asupra lui Putin să se așeze la masa negocierilor.”

Ulterior, cel de-al 47-lea președinte al SUA a afirmat că va lua în considerare furnizarea de arme: „Vom lucra la asta”

În timpul interviului, liderul de la Kiev a mai precizat că Ucraina nu va bombarda civilii, întrucât „nu suntem teroriști”. Însă, a sugerat că centrele de putere din Rusia, precum Kremlinul, se află pe lista țintelor.

„Trebuie să știe unde se află adăposturile antiaeriene”, a afirmat el, referindu-se la oficialii de la Kremlin. „Au nevoie de ele. Dacă nu vor opri războiul, vor avea nevoie de ele în orice caz.”

„Trebuie să știe că noi, în Ucraina, vom răspunde în fiecare zi. Dacă ne atacă, le vom răspunde”.

Citește și:

Ucraina a lovit flota rusă din Marea Neagră în Novorossiisk, în timp ce haosul se extinde la est de Crimeea

Editor : A.M.G.

Share.
Exit mobile version