Părinții care au copii înscriși la grădiniță sau la școală pot beneficia de zile libere plătite de angajator atunci când unitățile de învățământ se închid temporar din cauza unor situații de urgență, precum condiții meteorologice nefavorabile, calamități naturale sau alte evenimente neprevăzute.
Beneficiarii trebuie să fie părinți sau tutori legali ai copiilor, să aibă contract individual de muncă și să respecte procedura legală de solicitare a zilelor libere acordate în aceste situații.
Cine beneficiază de zile libere atunci când se închid unitățile de învățământ
Conform legii (nr. 19 din 14 martie 2020): „Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.”
Prevederile se aplică părinților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ;
- au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ;
- locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.
Prin părinte, în sensul prezentei legi, se înțelege:
- părintele firesc,
- adoptatorul;
- persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției;
- persoana care are în plasament copilul sau în tutelă;
- persoana desemnată privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrisă într-o unitate de învățământ.
Prevederile prezentei legi se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere persoana adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal pentru care s-a optat pentru acordarea indemnizației, doar dacă beneficiază de servicii de zi, a căror activitate a fost suspendată ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.
Ce trebuie să facă părinții pentru a primi zile libere
Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul în perioada prevăzută. Cererea necesară va fi însoțită și de:
- o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi, că nu are contractul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activității angajatorului și nici nu se află în una dintre situațiile prevăzute;
- o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor.
Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care persoana/părintele care solicită ziua liberă se află în una dintre situațiile:
- este în perioada concediului pentru creșterea copilului și primește indemnizație lunară;
- este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere;
- se află în concediu de odihnă/concediu fără plată.
Acordarea zilelor libere pentru angajații din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, comerț alimentar, producție și distribuție medicamente și echipamente sanitare, distribuție carburanți, personalul din cadrul unităților farmaceutice se realizează doar cu acordul angajatorului.
Indemnizația acordată părinților pentru ziua liberă
Indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Conform legii, indemnizația este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă.
Editor : C.S.