Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

O celebră destinație turistică din Italia interzice chelnerilor și vânzătorilor să se apropie de turiști pe stradă. Amenzi uriașe

iunie 17, 2025

Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare. Ședință de judecată marți

iunie 17, 2025

Eric Dane, bolnav de scleroză laterală amiotrofică, nu-și poate folosi brațul drept: „În câteva luni nu voi mai avea nici mâna stângă”

iunie 17, 2025

Autorităţile din Arad se aşteaptă ca unde de apă sărată provenită de la Salina Praid să ajungă în judeţ în cursul după-amiezii sau spre seară/ Prefect: Până acum, nu avem creşteri de salinitate în râul Mureş/ Recomandări pentru populaţie

iunie 17, 2025

Video Armata israeliană: „Putem spune că o treime din lansatoarele de rachete ale Iranului au fost distruse”

iunie 17, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Exclusiv Ce măsuri fiscale vrea Kelemen Hunor: Aş creşte TVA la 21%, aş lărgi baza de impozitare la CASS şi aş tăia toate privilegiile
Politică

Exclusiv Ce măsuri fiscale vrea Kelemen Hunor: Aş creşte TVA la 21%, aş lărgi baza de impozitare la CASS şi aş tăia toate privilegiile

By Sala de Presăiunie 16, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit într-un interviu pentru Digi24 despre măsurile fiscale pe care și le-ar dori pentru scăderea deficitului bugetar. El spune că ar păstra cota unică, dar ar creşte TVA la 21% şi ar lărgi baza de impozitare la CASS, deoarece „acolo sunt foarte mulţi exceptaţi”. De asemenea, liderul UDMT ar tăia privilegii ca sporul de antenă sau pensiile speciale. Kelemen Hunor mai spune că ar trebui amânate investițiile care nu sunt în desfășurare.

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: În urmă cu 3 săptămâni, Nicușor Dan depunea jurământul în fața parlamentarilor. De atunci tot vorbim despre formarea viitorului executiv. PSD, PNL, USR și UDMR, dar și minoritățile au tot negociat în această perioadă. La această oră, când vorbim, încă nu știm sigur dacă avem un guvern majoritar sau minoritar, premier tnocrat sau premier politic. În ce situație ne aflăm și de ce încă nu știm?

Kelemen Hunor: Până acuma s-a discutat foarte mult pe programul fiscal, pe tot ce înseamnă reforma fiscală și de măsurile care trebuie luate imediat după ce va fi învestit noul guvern. Am discutat și politic ce ar trebui să facem, cum ar trebui să funcționeze această coaliție, dar nu am reușit să depășim acea fază – cine va fi propunere a coaliției pentru funcția de prim-ministru, fiindcă trebuie să vii cu o propunere când te invită președintele la Cotroceni, la consultări. Dacă spui că n-ai nicio propunere, înseamnă că de fapt nu există nimeni care dorește în acest moment să fie prim-ministru, cu toată responsabilitatea, cu toată asumarea.

Până acum, noi n-am reușit să avem o propunere către președintele Nicușor Dan, de aceea suntem în situația de a nu avea o nominalizare. Acest lucru trebuie spus, au fost discuții cu rotativa, fără rotativă, cu tehnocrat, fără tehnocrat, cine să înceapă dacă e rotativă, cine să fie al doilea. Deci, din acest punct de vedere, într-adevăr au fost epuizate toate posibilitățile politice. Eu cred că în câteva zile, în această săptămână, vom avea o nominalizare și atunci sfârșitul săptămânii, sau mai degrabă începutul săptămânii viitoare, putem să mergem în Parlament.

Marea parte a programului de guvernare este gata. Dacă vă uitați la toate celelalte capitole, au rămas câteva nuanțe ce trebuie discutate politic, dar colegii noștri, acum o săptămână ne-au dat varianta programului de guvernare. Rămâne pe măsurile fiscale, fiindcă acolo sunt problemele cele mai grave și ne vor duce în anii care urmează, bineînțeles, într-o zonă destul de dificilă.

„Toată lumea are o așteptare foarte mare că vine Bolojan”

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: Aș lua pe rând cele două probleme mari: premier și măsurile fiscal-bugetare. Prima legată de premier. Numele lui Ilie Bolojan a tot fost invocat, inclusiv din campania prezidențială. Dacă ne amintim, acum pare că inclusiv în acele discuții pe care le aveți la Palatul Cotroceni sau la palatul Victoria, acest moment nu mai apare ca propunerea oficială. De ce?

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Logic, dacă mergi pe ce înseamnă alegeri parlamentare și formarea unui guvern, cel care are cele mai multe mandate în Parlament, indiferent cum se numește, și are capacitatea de a forma în jurul lui o majoritate trebuie să dea premierul. Dacă nu, atunci al doilea partid. Dar dacă nu de primul, atunci poate să dea și al treilea și oricine. Din acest punct de vedere, sigur, lucrurile ar fi extrem de clare, dar nu sunt, fiindcă Bolojan și-a construit sau i s-a construit această imagine de prim-ministru, de om gospodar – la Oradea așa a fost, categoric – și de aceea toată lumea are o așteptare foarte mare că vine Ilie Bolojan și până la urmă, da, asta a fost și susținerea aproape a tuturor din primele discuții a reieșit: ok, Ilie Bolojan.

Dar PSD, care este pe primul loc după alegerile de acum jumătate de an, spune că are nevoie de o perspectivă, că totuși e primul partid. Și de aici lucrurile s-au încurcat un pic: cine începe? Ce perspectivă? Eu am spus la un moment dat: oameni buni, trebuie să ai curaj. Dacă ești lider politic, trebuie să ai curaj, trebuie să ai viziune, trebuie să ai un deziderat pentru această țară. Și atunci oamenii nu vor accepta cu mare bucurie, dar vor fi de acord că urmează niște măsuri fiscale destul de neplăcute, care vor fi dureroase pe aici, pe colo. Dar dacă nu dai un deziderat, nu ai curaj, atunci o să spun oamenii: de ce i-am ales pe ăștia, dacă nu vor, dacă nu au curaj?

Și oricum va fi rotativă. Scriem, nu scriem pe hârtie, eu cred că în acest moment, dacă ne uităm la cifre din buget, la datoria publică, la ceea ce urmează să facem, va fi greu ca un premier să fie 3 ani și jumătate în fruntea guvernului. Asta nu e o problemă, că sunt state unde sunt trei-patru guverne într-un ciclu electoral, la noi a fost la fel. Dacă ne uităm la perioada 2009 și 2024, am avut vreo 13 premieri. Nu asta e o problemă.

Problema este să ai curaj și să știi ce trebuie făcut, să ai mână forte, fiindcă acuma trebuie și un om care știe să țină lucrurile în mână și să existe un scop, să existe un deziderat. Să spui oamenilor: domnule, acum, asta trebuie să facem, după ce ai recunoscut unde ai greșit. Și atunci se poate începe guvernarea. Deci, cam aici stăm în acest moment. Nu putem merge mai departe nici cu măsurile fiscale, nici cu programul de guvernare până când nu avem un candidat la funcția de prim-ministru. Dar eu cred că azi, mâine, poimâine, cel târziu, se va contura o soluție.

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: Mai degrabă politic?

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Eu aș vrea politic. Dacă pui un tehnocrat, mesajul este că oamenii politici nu și-au asumat, că n-au avut curaj, că au fugit de responsabilitate, ceea ce este un mesaj absolut nelalocul lui, până la urmă, fiincă nu ai cerut votul oamenilor ca să fugi de guvernare.

„Eu aș crește TVA-ul”

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: A fost mod de negociere pentru viitorul executiv pe care nu l-am văzut în trecut, și anume a început negocierea cu măsurile fiscal-bugetare și mai apoi partea politică, tocmai pentru a elimina toate negocierile pe ministere, pe funcții. Credeți că a funcționat această strategie? Pentru că vedem totuși că ne-am blocat într-un punct în măsurile fiscal-bugetare.

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Dacă reușim să punem în câteva zile un guvern, atunci da, a funcționat, că era necesar să vedem cine cum vede rezolvarea problemelor deficitului, problemelor legate de angajamentele României, fiindcă aici noi avem și un angajament cu Comisia pe reformele fiscale și în acele angajamente se spune: a crescut PIB-ul României, trebuie să crească și veniturile. Nu poți să crești PIB-ul și cu veniturile rămâi jos și cu cheltuielile crescute, că nu va funcționa. Asta înseamnă că cheltuiești pe datorie și 1,1%, cât trebuie să creștem noi veniturile, înseamnă 21 de miliarde de lei în plus. Plus, să reducem de la 9,3% la 7,23%, hai să nu fie chiar 7%, mai e nevoie de 17-18 miliarde pe partea de cheltuieli tăiate. Era nevoie să vedem cine, cum vede acest lucru, fiindcă altfel degeaba începi guvernarea dacă nu știi cine ce dorește și ce asumă, fiindcă e vorba de asumare.

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: Acești bani deja trebuie luați de undeva, să fie încasate undeva. Impozit progresiv, creștere de TVA, impozit pe dividende, toate acestea au fost discuții. Rămmâne ceva dintre toate aceste discuții? Ați ajuns la un numitor comun?

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alții, fiindcă mai suntem în discuții în aceste zile. Eu aș lăsa impozitul – cota unică 10%, 16% dividende și 16% profit, fiindcă este poate una dintre singurele facilități sau atractivitate pentru investitori. Competitivitatea României în zonă stă în această cotă unică, pe de o parte. Pe de altă parte, încet-încet am reușit să creăm o clasă de mijloc și aia trebuie întărită în continuare, nu lovită. Plus și în zona economică păstrezi competitivitatea.

Eu aș crește TVA-ul două puncte procentuale, de la 19% la 21% și aș accepta de la 9% la 13-14%, undeva în zona de 11-15%, și aș lăsa doar TVA-ul coborât pentru alimente și medicamente și aș lărgi baza de impozitare la CASS, fiindcă acolo sunt foarte mulți exceptați și aș tăia toate privilegiile și toate cheltuielile extravagante, de la consilii de administrație la sporuri și așa mai departe, fiindcă acolo într-adevăr sunt lucruri care nu pot fi susținute în continuare.

Și atunci aș face un plan pe 3-4-5 ani de zile, fiindcă nu putem rezolva într-un singur an, nici măcar în 2 ani. Și da, trebuie să tăiem de la investiții în prima parte, dar trebuie în același timp să spun care sunt zonele unde vom investi, fiindcă dacă noi răcim economia, nu vom avea venituri.

Poți să reduci un pic consumul, poate că mai crește un pic inflația, dar dacă răcești economia, ai terminat, intri în recesiune și n-o să ai venituri. Dacă se poate spune, eu m-aș duce cu acest pachet, dacă ar fi după mine, și-aș asuma pe termen mediu, pe termen de 4-5 ani de zile reducerea deficitului în așa fel încât șocul să nu fie pe cetățeni și să nu fie pe economie, în primul rând.

„Trebuie să ai un pic de bun simț cu vârsta de pensionare”

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: Sunt foarte mulți bugetari care se tem că odată cu aceste măsuri vor scădea foarte mult veniturile, pentru că multe dintre venituri sunt un cumul de salariu plus sporuri. Aici vor exista discuții pe anumite sporuri care vor fi tăiate, se va ține cont și care va fi venitul pe care îl are în prezent persoana respectivă?

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Sunt două chestiuni. Prima chestiune este să separăm bugetarii, fiindcă sunt cei care sunt plătiți de la buget – sănătate, educație, acolo sigur trebuie să ai o abordare diferită. Și sunt funcționarii publici la nivelul autorităților centrale și la nivelul autorităților locale. Ei sunt mai puțini, este adevărat, dar o grămadă de privilegii sunt la ei. Trebuie să vedem și în sănătate, la Casa de Asigurări și cu contractele cu spitale, cum facem, și la educație mai de lucru, dar partea ce ne interesează pe noi este în zona administrației centrale și locale.

Și acolo da, se pot îmbunătăți lucrurile, atât în ceea ce privește cheltuielile, dar și în ceea ce privește serviciile, fiindcă sunt mult prea multe instituții, sunt mult prea multe privilegii. Sporul de antenă…. și dumneavoastră și copilul la școală și fiecare lucrează cu calculator. E adevărat că nu sunt antene pe toate clădirile, dar și acolo trebuie văzut dacă există sau nu există o problemă, trebuie tăiat. Sporul de confidențialitate – dacă te-ai dus în zona unde există date confidențiale, nu trebuie să primești bani în plus ca să păstrezi secretul de serviciu.

Deci, în acest punct de vedere sunt o grămadă de stimulente, sporuri care pot fi eliminate, dar este adevărat că vom avea nevoie și de o nouă lege a salarizării, nu în acest an, poate nici în anul viitor, că nu suntem în situația să creăm în acest moment un nou cadru legislativ, dar până la sfârșitul ciclului electoral categoric avem nevoie, avem și un angajament în PNRR pe o nouă lege a salarizării, fiindcă aici foarte mulți au introdus în salariul de bază toate sporurile și de aceea există diferențe uriașe și între ministere, între autorități.

Și la nivelul autorităților locale, mai ales la consiliile județene, poți să reduci numărul de personal pe niște criterii pe care noi le-am lucrat, cu numărul de UAT-uri, numărul de locuitori și așa mai departe, fiindcă veți vedea, dacă faceți o analiză, că există diferențe uriașe între județe, cheltuieli pe cap de locuitor uriașe, deci de la 700.000-800.000 lei până la 68.000 86.000 lei.

Deci acolo trebuie făcut, pe bază de criterii, o uniformizare cât de cât. Și sunt multe, multe alte aspecte ce trebuie văzute în zona administrației locale și centrale. Plus pensiile speciale. Este o chestiune legată de PNRR, dar dincolo de PNRR, că facem pentru noi, nu pentru PNRR, trebuie să ai și un pic de bun simț și cu vârsta de pensionare, că pleci la 48, la 50 de ani, ieși la pensie când a investit în tine această țară, când ai și experiența de viață, ai și studiile și cunoștințele necesare și tu ai plecat cu o pensie care de foarte multe ori depășește salariu din perioada activității, fiindcă și acolo se calculează ultimele, nu știu, 5-6 luni, cu toate sporurile de conducere și atunci ajungi la un număr.

Și aici Curtea Constituțională a zis că se poate umbla acolo, dar trebuie prin lege, nu prin ordonanță de urgență. Se poate ajunge prin lege votată în Parlament, și asta este ideea, și cu prelungire a vârstei de pensionare, fiindcă un medic chirurg sau o profesoară sau învățătoare de ce are mai puțin stres decât un magistrat? Cu tot respectul pentru fiecare profesie. Deci trebuie să mergem și la vârsta de pensionare, spre 65 de ani și, bineînțeles, și pensia să fie exact așa cum trebuie să fie, ca să păstrezi independența justiției fără exagerări, fiindcă acolo sunt sumele mari și în zona militară, la jandarmi, și la Ministerul de Interne. Ok, cei care sunt în forțele de intervenție nu poate să fie la 60 de ani, că nu rezistă fizic, dar poți să faci muncă de birou la 60 de ani. Nu e nicio problemă, nu trebuie să fugi în pensie la 48 de ani.

Ce investiții pot fi amânate

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: Ați vorbit despre investiții care ar trebui tăiate în perioada următoare? Care sunt pentru UDMR acele investiții care, cel puțin pentru o perioadă, se pot pune pe pauză și relua în momentul în care bugetul va permite?

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Eu am spus că acele investiții care în anii care urmează nu cresc nivelul calității vieții, nivelul de trai – stadioanele, putem în acest moment să renunțăm la a mai construi stadioane 2-4 ani de zile. Nu cred că se întâmplă o tragedie că n-am avut 30 și ceva de ani investiții mari mai putem amâna cele care nu sunt începute.

Apoi sunt investiții peste tot, investiții mai mici care trebuie văzute, prioritizate, amânate. Dar aici e o problemă juridică, deci acele investiții care sunt în derulare, dacă oprești, costurile vor fi mai mari, plus ajungi în justiție. Trebuie văzut care sunt acele investiții unde există un angajament pentru anii – și nu e vorba doar de anul 2025 – pentru anii următori, fiindcă intră în deficit și angajamentele de credite și care n-au ajuns în procedură până la a avea ordin de începere a lucrărilor și acolo mai poți să reduci câteva zeci de miliarde.

Eu cred că din acest punct de vedere va înțelege toată lumea o prioritizare și care sunt acele investiții. Și aici iarăși, o discuție lungă care apasă pe buget, dar dacă nu vom plăti în următorii 2-3 ani toate câteva zeci de mii de panouri fotovoltaice, poate rezistăm, că oricum noi în acest moment avem o problemă de stocare, nu de producție, fiindcă e un dezechilibru. Și atunci poți să spui: domnule, ok, ai câștigat, vei primi această sumă, dar peste 2 ani, peste 3 ani și cred că se poate rezista, că afectezi 20.000-30.000 de oameni și nu afectezi întreaga populație. Deci sunt zone de unde se poate tăia din investiții, se poate prioritiza.

Guvernare cu sau fără UDMR?

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: M-aș întoarce puțin la guvernare, pentru că da, matematic se poate o guvernare fără UDMR, însă pe lungul timpului, UDMR a fost acel partid cheie din cam toate guvernările. Aveți două ministere grele numite, cel al Finanțelor și cel al Dezvoltării. Ați accepta să intrați în viitorul guvern fără să aveți niciunul dintre aceste ministere?. A fost vehiculată Cultura și Mediul, adică să rămâneți doar aceste două portofolii?

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Cât am stat noi la guvernare? Este un calcul matematic. Nu am stat tot timpul. Eu am făcut calculul de câteva ori. Dar într-adevăr, avem o oarecare experiență și în acest moment ne-am așezat la masă să avem o coaliție de largă majoritate. Fără noi se poate. Nu se poate fără PSD și PNL. Se poate fără noi și nu ne cramponăm. Dacă doresc fără noi, nu e nicio problemă. Există stabilitate politică cu cele trei partide și putem să stăm și în afara guvernului. Dar dacă vorbim de o coaliție politică și nu matematică, facem doar calculele, atunci e mai bine să fim cu toți patru la masă.

Nu am început discuțiile pe ministere și nici nu transmitem linii roșii, verzi, galbene și de altă culoare până când nu ne așezăm la masă. Avem în câteva domenii expertiză, acolo putem aduce plus valoare, cred eu. Dacă nu e nevoie, nu e cu supărare. Știți, sunt multe intersecții unde ne întâlnim, susținem un guvern și susținem, bineînțeles, reformele și modernizarea, indiferent dacă vine de la Cotroceni sau de la Palatul Victoriei. Dar plecăm astăzi în continuare la discuții că vom dori să fim în Guvern. Dacă nu se poate, Asta e viața, nu e nicio supărare.

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: Dați mari speranțe unei coaliții formată din cele patru partide care de-a lungul timpului s-au tot atacat sau au guvernat sau n-au guvernat împreună?

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Deocamdată suntem la masă cu toți. Așa că până când nu se ridică cineva sau până când nu se ia o altă decizie, da, asta este prima șansă, cu PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților la Cameră.

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: Dar va fi un guvern de lungă durată?

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Cunoscând ce ne așteaptă – și aici trebuie să vorbim foarte sincer – va fi greu să reziști 3 ani și jumătate cu toate măsurile care trebuie luate și cu toate nemulțumirile sociale – că vor fi nemulțumiri în societate. Important este să vorbești direct, sincer, să spui în ce situație ne aflăm și ce vrem să facem și să începi cu tine în sus, fiindcă oamenii așteaptă un stat mai eficient, servicii mai bune și trebuie să punem statul la o cură de slăbire. Dacă aceste chestiuni se văd de la prima zi, atunci poate că noul guvern va avea o viață mai lungă. Dacă nu, atunci vine rotativa naturală, fără să ai scris pe hârtie.

Ema Stoica, jurnalistă Digi24: Și o ultimă întrebare. Nicușor Dan a fost întrebat ce-l ține pe loc pe Ilie Bolojan să intră în viitor consecutiv și a răspuns că sunt trei litere, fără să dezvolte. Dar ce trebuie că să refere?

Kelemen Hunor, președintele UDMR: Nu știu. Trebuie să le întrebați pe Nicușor Dan sau pe ceilalți, pe PSD sau pe PNL, habar n-am, nu știu.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

21 de deputaţi care au proprietăţi în Capitală nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei

Fifor: PSD nu vrea ca statul să scoată la bursă acțiuni de la companii de stat pentru a acoperi temporar deficitul bugetar

Video Vasile Blaga (PNL) critică varianta rocadei guvernamentale: Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară

Video Kelemen Hunor crede că rocada premierilor în viitorul guvern este inevitabilă, fie că există sau nu un acord scris privind rotativa

Video Interimatul Guvernului expiră în 5 zile. Nicușor Dan, noi negocieri astăzi cu partidele. Numele vehiculate pentru premier tehnocrat

Preşedintele Nicuşor Dan discută astăzi cu reprezentanţii sindicatelor

Primarul Buzăului nu crede că PSD intră la guvernare. „Cum te așezi pe un arici? Tunzi ariciul sau te foloseşti de fundul altuia”

Victor Negrescu (PSD) face un „apel la calm și seriozitate”: „Disputele politice nu alimentează decât extremismul”

MAE, despre conflictul dintre Israel și Iran: Eforturile diplomatice sunt esenţiale pentru a preveni o escaladare

Alegerile Editorului

Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare. Ședință de judecată marți

iunie 17, 2025

Eric Dane, bolnav de scleroză laterală amiotrofică, nu-și poate folosi brațul drept: „În câteva luni nu voi mai avea nici mâna stângă”

iunie 17, 2025

Autorităţile din Arad se aşteaptă ca unde de apă sărată provenită de la Salina Praid să ajungă în judeţ în cursul după-amiezii sau spre seară/ Prefect: Până acum, nu avem creşteri de salinitate în râul Mureş/ Recomandări pentru populaţie

iunie 17, 2025

Video Armata israeliană: „Putem spune că o treime din lansatoarele de rachete ale Iranului au fost distruse”

iunie 17, 2025

Video Roșiile, în pericol din cauza caniculei. Temperaturile în solarii ajung și la 45 de grade Celsius. Cât costă acum kilogramul în piețe

iunie 17, 2025

Cele mai recente știri

Video Grădina botanică cu peste 800 de soiuri de trandafiri din toată lumea. Cum arată „Focul de tabără”, obținut în România anilor ’70

iunie 17, 2025

Video Luna iulie vine cu prețuri mari. După energia electrică, se scumpesc și alimentele pentru că expiră plafonarea adaosului comercial

iunie 17, 2025

Expoziţie dedicată redescoperirii cânepii ca resursă sustenabilă, deschisă la Muzeul Ţăranului. Proiectul va fi prezentat în Pavilionul României de la Expo 2025 Osaka

iunie 17, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.