Doi frați din județul Arad, de 15 și 13 ani, au cerut protecție de la stat împotriva părinților. Ei spun că erau bătuți constant, obligați să muncească la stână și ținuți departe de școală. Băiatul a reușit să fugă și a alertat autoritățile, povestind cum sora lui a fost rănită grav într-o bătaie, iar tatăl a cusut-o singur acasă.
Cei doi copii ar fi fost obligați să muncească toată ziua la stâna familiei și spun că erau bătuți foarte des. De multe ori, nici nu ar fi fost lăsați să meargă la școală. Inițial, autoritățile i-au luat pe cei doi minori, dar și pe mamă și i-au dus într-o locație secretă, departe de tată. Mama nu a vrut să stea cu ei și s-a întors acasă la bărbat.
Pentru ce m-au bgat pe mine să-mi facă dosar penal, vând tot și cu asta basta. E treaba lor. Influența oamenilor. Influența face mult, spune mama copiilor.
Autoritățile au aflat de drama celor doi copii când adolescentul de 15 ani a fugit de acasă. A fost emis un RO-Alert pentru disparție copil. A fost găsit nevătămat, dar tânărul a ajuns la Protecția Copilului, unde a început să povestească ce trăia acasă, inclusiv ororile prin care trecuse sora lui.
Zaharie Matcău, administrator public comuna Bârsa: Păi din ce s-a știut oficial că a căzut și s-a lovit la gură. Și atunci a purtat mască.
În sat, vecinii știau prea bine prin ce trec copiii. Îi mai ajutau cu mâncare, dar le era frică de tatăl lor și nu spuneau nimic.
Spunea că e bătută și mereu forțată să stea la oi și nu lăsată să meargă la școală. Plus de asta, fetița a avut de două ori piciorul rupt, spune un vecin.
Erau chinuiți, fugeau de acasă pentru că îi puneau la muncă, îi băteau, erau flămânzi tot timpul, nespălați, neîngrijiți, mai spune si o femeie.
Crina Stan, psiholog Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad: În momentul ăsta sunt securizați, a fost instituită măsura de urgență iar acum sunt protejați într-o fundație. Situația este una extrem de gravă, pentru că acești copii au fost abuzați atât fizic, psihic, social, economic de către propii părinți.
Procurorii au deschis un dosar penal pe numele tatălui. Urmează ca acesta să fie chemat la audieri. Și mama ar putea fi cercetată pentru complicitate.
Editor : C.S.