Președintele Donald Trump este disperat să nu intre în război cu Iranul, dar rămâne de văzut dacă poate să evite acest lucru, scrie CNN. Argumentele convingătoare legate de securitatea națională și considerentele politice interne fac ca oprirea operațiunilor ofensive directe ale SUA în conflictul mult temut, pe care Israelul îl descrie ca o chestiune de supraviețuire, să fie o măsură logică. Însă forțe puternice ar putea atrage America mai adânc în conflict decât rolul său actual de a ajuta la protejarea Israelului de ploaia mortală de rachete și drone a Iranului.
CNN și Reuters au transmis, în weekend, că Trump a respins un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, potrivit a două surse.
Dar unele dintre evenimentele ce pot decide implicarea activă a SUA în conflict nu depind de Trump.
Dacă regimul iranian, deja slăbit, decide că nu are nimic de pierdut și atacă bazele și personalul american din regiune sau ținte americane din întreaga lume, Washingtonul va fi obligat să răspundă cu fermitate pentru a-și păstra credibilitatea și capacitatea de descurajare. O altă posibilitate este ca Teheranul să exercite presiuni asupra lui Trump pentru a-l determina să țină în frâu Israelul, atacând transporturile maritime internaționale în Golful Persic sau Marea Roșie și provocând o criză energetică globală.
Presiunea asupra lui Trump crește și din interiorul propriului său partid, care îi cere să ia măsuri pe care numai Statele Unite le pot lua – o misiune de distrugere a bazei subterane iraniene de la Fordow, despre care se crede că se află în afara razei de acțiune a aviației israeliene. Logica unui astfel de atac ar fi că Iranul se află acum într-o poziție de vulnerabilitate unică și că s-ar putea să nu mai existe o ocazie mai bună pentru SUA de a distruge posibilitatea ca Iranul să obțină arme nucleare.
De ce ar putea Trump să vadă un motiv pentru a se alătura conflictului
Echipa CNN de la Casa Albă a relatat că președintele este profund sceptic cu privire la implicarea Statelor Unite în conflict. O astfel de mișcare ar fi plină de pericole. Ar putea duce la extinderea conflictului dincolo de beligeranții actuali și la un război deschis și istovitor, fără un final clar.
Dacă există o lecție de învățat din începutul secolului XXI, aceasta este că obiectivele de război și analizele privind Orientul Mijlociu elaborate la Washington se dovedesc aproape întotdeauna dezastruoase. Ideea că regimul clerical brutal al Iranului ar putea cădea ar putea fi atractivă. Dar răsturnarea lui Saddam Hussein și războiul civil din Siria arată că națiunile din Orientul Mijlociu se pot pur și simplu fragmenta atunci când se creează un vid de putere.
O intervenție americană ar adânci și mai mult tensiunile din baza politică a lui Trump și ar demola un principiu fundamental al mișcării sale „America first”: că Statele Unite trebuie să se țină departe de conflictele externe, după mai bine de un deceniu de suferință în Irak și Afganistan. La urma urmei, au trecut doar câteva săptămâni de când președintele a prezentat o nouă viziune pentru Orientul Mijlociu și implicarea americană.
„Așa-zișii constructori de națiuni au distrus mult mai multe națiuni decât au construit, iar intervenționiștii au intervenit în societăți complexe pe care nici măcar ei înșiși nu le înțelegeau”, a declarat Trump într-un discurs important ținut în Arabia Saudită în luna mai. „O nouă generație de lideri depășește conflictele vechi și diviziunile obosite ale trecutului și construiește un viitor în care Orientul Mijlociu este definit de comerț, nu de haos; în care exportă tehnologie, nu terorism; și în care oameni de diferite naționalități, religii și credințe construiesc împreună orașe – nu se bombardează reciproc până la dispariție”.
Un nou război american este total incompatibil cu o astfel de viziune. Cu toate acestea, experții de la Washington ar putea argumenta că Trump are o ocazie unică de a elimina principalul obstacol din calea viziunii sale, eradicând calea Iranului către arma nucleară sau chiar contribuind la răsturnarea conducerii teocratice a acestei țări.
Președinții au scris adesea în memoriile lor despre alegerile importante și agonizante de a trimite trupe în războaie străine. Uneori, însă, decizia de a nu se grăbi, chiar și atunci când pare tentantă, necesită la fel de mult curaj.
Dilemele precum cea cu care se confruntă acum Trump au de obicei rezultate negative, indiferent de alegere.
Republicanii susțin că SUA ar putea să nu aibă altă opțiune decât să se implice
Presiunea politică asupra președintelui pentru a ieși din pasivitate crește deja, chiar dacă Statele Unite au clarificat că decizia Israelului de a lansa atacuri majore împotriva Iranului este una exclusiv israeliană și că forțele de la Washington nu sunt implicate în operațiuni ofensive.
Unul dintre factorii care complică situația pentru Trump este că, deși atacurile Israelului par să fi reușit să elimine liderii militari de vârf și oamenii de știință din domeniul nuclear, rămâne neclar dacă Israelul are capacitatea de a eradica singur programul nuclear al Iranului.
Fostul vicepreședinte Mike Pence a declarat duminică, în emisiunea „State of the Union”, că dacă atacul Israelului nu va convinge Iranul să facă concesii majore în încercarea diplomatică a lui Trump de a pune capăt programului nuclear iranian, atunci Statele Unite ar trebui să fie pregătite să se alăture conflictului.
„Acum, dacă iranienii vor să se retragă, cred că președintele a clarificat că este dispus să intre în negocieri. Dar nu poate exista niciun program nuclear de niciun fel, niciun program de îmbogățire de niciun fel”, a declarat Pence. „Și, în cele din urmă, dacă Israelul are nevoie de ajutorul nostru pentru a se asigura că programul nuclear iranian este distrus odată pentru totdeauna, Statele Unite ale Americii trebuie să fie pregătite să o facă, pentru că este vorba de protejarea celui mai prețuit aliat al nostru”.
Senatorul republican Lindsey Graham a susținut că cel mai rău rezultat posibil al unui conflict între Israel și Iran ar fi menținerea capacităților nucleare ale Teheranului, despre care acesta a negat mult timp că ar fi destinate construirii unei bombe.
„Dacă diplomația nu are succes și ne rămâne opțiunea forței, îl îndemn pe președintele Trump să facă tot posibilul pentru a se asigura că, la finalul acestei operațiuni, nu va mai rămâne nimic în Iran în ceea ce privește programul nuclear”, a declarat Graham, un aliat cheie al lui Trump. „Dacă asta înseamnă să furnizăm bombe, să furnizăm bombe. Dacă asta înseamnă să zburăm cu Israelul, să zburăm cu Israelul.”
Trump riscă o reacție negativă pe plan intern
Aceste calcule sunt destul de dificile. Dar Trump se confruntă și cu un scenariu politic intern complex, rezultat al transformării Partidului Republican într-un partid mai izolaționist. Acest lucru înseamnă că se confruntă cu un scenariu politic diferit de cel dinaintea președintelui George W. Bush, când a intrat în Afganistan și Irak.
Unele dintre cele mai puternice voci din dreapta, printre care Tucker Carlson și Charlie Kirk, l-au avertizat deja pe Trump să nu distrugă încrederea bazei MAGA prin implicarea într-un nou război în Orientul Mijlociu. Președintele a fost întotdeauna extrem de prudent cu propria sa coaliție complexă. El este reticent în a lua măsuri care să-i supere alegătorii. Un exemplu în acest sens a fost schimbarea sa de poziție de săptămâna trecută, când a oprit deportările în masă ale lucrătorilor agricoli – în parte pentru a evita să supere fermierii și angajatorii din zonele rurale, unde se bucură de o mare parte a sprijinului său.
Preocuparea lui Trump pentru costurile politice a fost evidentă într-o conversație cu jurnalistul Michael Scherer de la The Atlantic, duminică.
„Ei bine, având în vedere că eu sunt cel care a dezvoltat conceptul «America first» și având în vedere că acest termen nu a fost folosit până la venirea mea, cred că eu sunt cel care decide asta”, i-a spus Trump lui Scherer. „Pentru cei care spun că vor pace – nu puteți avea pace dacă Iranul are arme nucleare. Așadar, pentru toți acei oameni minunați care nu vor să facă nimic în legătură cu faptul că Iranul are arme nucleare – asta nu este pace.”
Președintele părea să repete un argument pentru baza sa electorală, pe care ar trebui să-l folosească dacă s-ar alătura acțiunii israeliene. Este fascinant să-l vezi luptându-se cu dilema dintre argumentele de securitate națională cu care s-ar confrunta orice președinte american convențional și sectoarele mișcării politice care l-au adus la putere. Nu pare încă absolut convins de propriul argument, poate pentru că, așa cum a subliniat Kirk, tinerii alegători de sex masculin care s-au înghesuit la campania sa de realegere de anul trecut nu vor să se alăture unui probleme din Orientul Mijlociu.
Politica externă a lui Trump se destramă
Nu este deloc situația pe care Trump o sperase la începutul mandatului său – unul dintre motivele pentru care părea atât de optimist chiar și luna aceasta în ceea ce privește eforturile sale de a forța Iranul să accepte un acord pentru a pune capăt pașnic programului său nuclear.
Trump și-a început al doilea mandat promițând că va fi un pacificator.
Dar, după cinci luni, cele două războaie majore care făceau ravagii la momentul preluării mandatului său s-au agravat, iar noul conflict periculos cu Iranul promite să fie cea mai mare încercare pentru politica „America first”.
Autoritatea lui Trump a fost sfidată de trei lideri cheie: președintele rus Vladimir Putin, președintele chinez Xi Jinping și premierul israelian Benjamin Netanyahu. Iar abordarea sa tip „arta negocierii” în politica externă este un eșec.
Putin a ignorat eforturile lui Trump de a pune capăt războiului din Ucraina. Xi l-a forțat de două ori pe liderul american să cedeze în războiul comercial dintre cele două țări. Iar decizia lui Netanyahu de a declanșa conflictul cu Iranul, pe care președinții americani au încercat să-l evite de mult timp, pare să fi sabotat diplomația lui Trump față de Iran și se bazează pe pariul că niciun președinte american nu și-ar putea permite să nu apere Israelul, chiar dacă nu este de acord cu deciziile acestuia.
Pe plan intern, președinții trebuie să câștige încrederea publicului pentru deciziile lor de a intra în război. În acest sens, Trump ar putea întâmpina dificultăți, întrucât a alienat milioane de oameni prin abordarea sa dură a problemelor interne. Printre acestea se numără decizia sa de a trimite armata în California în contextul protestelor anti-ICE de săptămâna trecută și avertismentele că intenționează să folosească trupe peste tot.
Al doilea mandat al lui Trump a contrazis deja ideea că greutatea personalității sale, respectul pe care i-l arătau adversarii străini și ceea ce consilierii săi considerau o abilitate aproape magică de a încheia acorduri ar putea schimba lumea. De exemplu, valul promis de acorduri comerciale, zdruncinat de tarifele sale, nu s-a materializat.
Prima incursiune a lui Trump în domeniul păcii – în Gaza – a eșuat. Sute de mii de palestinieni se confruntă acum cu foametea, în timp ce Israelul continuă bombardamentele asupra Fâșiei Gaza, declanșate de atacurile Hamas din octombrie 2023.
Eforturile președintelui de a pune capăt războiului din Ucraina nu au dus nicăieri. Conflictul s-a extins. S-a răspândit în Rusia, cu raiduri ucrainene asupra bazelor rusești, care l-au determinat pe Putin să lanseze atacuri violente asupra civililor din Kiev și din alte părți. Casa Albă a făcut cunoscut faptul că Trump era frustrat de liderul rus și a stabilit un termen de două săptămâni pentru a lua în considerare sancțiuni mai dure împotriva Moscovei. Dar nimic nu a dezvăluit mai bine natura ridicolă a acestei manevre și atitudinea părtinitoare a lui Trump față de război decât entuziasmul său de sâmbătă, când Putin l-a sunat pentru a-i ura „La mulți ani!”.
Evenimentele au depășit reticența lui Trump de a se implica în afara țării, bazată pe sloganul „America pe primul loc”, și au scos la iveală superficialitatea abilităților sale de om de stat. Agravarea crizelor poate oferi o previzualizare a unei lumi care devine mai instabilă în absența unei conduceri americane stabile și constante.
Baza politică internă din ce în ce mai fragilă a lui Trump și autoritatea sa deja discutabilă pe plan internațional nu vor face decât să-i complice dilemele. În multe privințe, conflictul cu Iranul este genul de criză internațională fără răspunsuri ușoare pe care el a evitat-o în primul său mandat.
Acum, acesta ar putea să-i definească al doilea mandat.
Citește și:
ANALIZĂ Cum a fost orchestrată izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu. „Loviturile Israelului asupra Iranului, pregătite ani de zile”
Editor : B.E.
