NATO nu a învățat nimic din șantajul energetic al Rusiei, iar Iranul este pe cale să demonstreze acest lucru. Cu focoase de precizie și încărcături hipersonice sfâșiind cerurile israeliene și iraniene, s-ar putea crede că asistăm la următoarea frontieră în războiul modern. Dar este un joc vechi, cu reguli vechi. Și, încă o dată, Teheranul apelează la pârghia sa de putere binecunoscută: șantajul energetic, scrie fostul ofițer NATO Maurizio Geri în publicația The Spectator.
Problema strategică a strâmtorii Ormuz
Înalți oficiali iranieni, inclusiv comandantul Gărzilor Revoluționare, Esmail Kowsari, au avertizat că, dacă atacurile israeliene continuă, Teheranul nu numai că va ieși din tratatul de neproliferare, dar va închide și Strâmtoarea Ormuz. Nu este o fanfaronada. O treime din petrolul mondial și o cincime din gazul natural lichefiat circulă prin acest coridor de 34 de kilometri.
Piețele sunt deja în tumult. Țițeiul a crescut cu peste 10%. Dacă blocada se va materializa, unii estimează că prețul petrolului va fi de 150 de dolari pe baril: un nivel nemaivăzut nici măcar în primele zile ale invaziei rusești în Ucraina.
Confruntată cu această furtună iminentă, NATO a ales… tăcerea, notează Maurizio Geri. A existat apelul obișnuit la dezescaladare, dar secretarul general Mark Rutte se bazează pe acțiunea Washingtonului. În ceea ce privește summitul NATO de săptămâna viitoare, agenda pare a fi mai concentrată pe Rusia și bugetele de apărare. Iranul abia dacă face obiectul unei note de subsol.
Ultima întâlnire a Europei cu transformarea energiei în armă de către Moscova ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă. Atacurile cibernetice și sabotajul au vizat terminalele GNL, conductele submarine și infrastructura critică. Au devastat producția industrială și au costat Europa sute de miliarde de euro.
Totuși, strategia energetică a NATO rămâne anemică, excesiv de reactivă și construită în jurul unor scenarii de simulare, mai degrabă decât pe apărări consolidate. Spațiul cosmic și spațiul cibernetic sunt tratate ca domenii de primă linie. Energia, în mod bizar, nu este.
Și Rusia ar profita de pe urma acțiunilor Iranului
Acest punct orb strategic are consecințe. Tot ce trebuie să facă Iranul este să planteze îndoieli. Piețele se vor retrage. Prețurile petrolului vor crește vertiginos. Rusia , în calitate de aliat apropiat al Teheranului, își va însuși câștigul neașteptat, dublând eforturile în Ucraina cu fonduri noi. Și, deși Hamas și Hezbollah ar putea fi acum forțe epuizate din perspectiva Teheranului, Iranul încă are parteneri pe teren, în special în Africa, unde Frontul Polisario rămâne un aliat util.
De aceea, NATO nu își poate permite să lase responsabilitatea pe seama americanilor și să cadă somnambulă într-o altă criză energetică. Costurile economice și politice sunt pur și simplu prea mari, atrage atenția fostul ofițer NATO care a servit în Marina Italiei.
Ceea ce este nevoie este o doctrină energetică mai dură. Răspunsul pe termen lung constă în sursele regenerabile. Occidentul trebuie să alerge, nu să se împiedice, către independența energetică curată. Dar, pe termen scurt, trebuie să asigure fluxuri de energie de la parteneri mai fiabili din Africa de Nord și America de Nord. De asemenea, asta înseamnă investiții masive în infrastructură energetică de apărare cu dublă utilizare. Porturile GNL, precum cele din Świnoujście și Klaipėda, pe Marea Baltică, se află la faliile următorului potențial atac hibrid. Aceste amplasamente trebuie protejate cu sisteme de securitate cibernetică și bastioane militare, mai ales că rutele energetice devin ținte principale în conflictele viitoare.
Un Articol 5 al NATO privind energia?
NATO trebuie să traseze și o nouă linie roșie. O revoluție legislativă, nimic mai puțin: un Articol 5 privind energia. Dacă infrastructura energetică a unui aliat este sabotată, acest lucru trebuie să declanșeze un răspuns colectiv al NATO. Acest lucru ar semnala clar că șantajul energetic nu va fi tolerat.
Desigur, acest lucru necesită mai mult decât declarații mărețe. Voința politică este una, iar finanțarea pentru ea este cu totul altceva. Presiunea NATO pentru alocarea de 5% din PIB pentru apărare pare îndrăzneață, până când ne amintim că a durat decenii doar pentru a aduce majoritatea membrilor la nivelul de bază de 2%.
Însă, în ciuda alarmei pe care o provoacă zăngănitul săbiilor de la Ormuz, regiunea Golfului ar putea deține soluția la problemă, devenind unul dintre cei mai importanți investitori energetici ai Occidentului. La urma urmei, statele din Golf, precum Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, sunt inundate de capital. Știu că timpul se scurge pentru petrol. De aceea, investesc miliarde în energii regenerabile, infrastructură și tehnologie energetică în tot Occidentul.
Citește și:
Navele evită Strâmtoarea Ormuz, iar tarifele de transport cresc puternic, din cauza conflictului Israel – Iran
Rusia ia în calcul o acțiune cu SUA și Arabia Saudită pe piața petrolului, dacă escaladează conflictul în Orientul Mijlociu
Editor : Ș.R.
