Costumele ca obiecte de artă din spectacolele regizorului polonez Tadeusz Kantor sunt expuse la Muzeul Naţional Brukenthal în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Costumul autentic al Jurnalistului, creat pentru piesa „Rinocerii” (1961), de Eugene Ionesco, regizată de Piotr Pawłowski la Teatrul Stary din Cracovia, este unul dintre elementele scenografice care au primit statut special şi este inclus în expunere.
Tadeusz Kantor (1915-1990), unul dintre cei mai importanţi creatori ai secolului al XX-lea, a fost un revoluţionar în deplinătatea sensurilor cuvântului. Teatrul Cricot 2, pe care l-a înfiinţat, a depăşit permanent cadrul tradiţional al scenei.
Expoziţia din colecţia Cricoteka, prezentată la Muzeul Brukenthal din Sibiu, ilustrează fenomenul Tadeusz Kantor prin obiectele sale teatrale – costume, obiecte, sculpturi. Acestea poartă în ele nu numai amprenta spectacolelor, ci şi ideea şi documentarea procesului de creaţie.
Kantor se temea că obiectele lui ar putea fi tratate ca recuzită teatrală obişnuită, în consecinţă distruse. Astfel, pentru a le proteja, a dorit să fie recunoscute ca opera de artă. În 1984, artistul a întocmit o listă de 24 de obiecte care au dobândit statut special. În expoziţia de la Sibiu se află: reconstituirea formei Goplana şi două personaje – elfi, costumul Minorei (sculptură în pânză) şi costumul autentic al Jurnalistului, creat pentru piesa „Rinocerii”, de Eugene Ionesco.
Costumul mirelui şi al miresei din spectacolul „Unde sunt zăpezile de altădată” din 1979, Infanta din tabloul lui Velazquez din spectacolul „Astăzi e ziua mea”, 1991, Găinuşa-de-baltă din 1967, precum şi vizionarea spectacolului „Clasa moartă” din 1991, au fost aduse la muzeu.
Kantor a renunţat la forma şi funcţia tradiţionale ale costumului. Pe baza anumitor costume, artistul a creat opera de artă autonome. Pe altele, folosite anterior în Teatrul Cricot 2, le-a expus pe suporturi, creând din ele aproape nişte sculpturi.
„Aceste opere nu au apărut din nevoia ocazională şi trecătoare a unui anumit spectacol, ci sunt strâns legate de ideile care îmi definesc creaţia. […] Deţin suficientă tensiune interioară şi sens pentru a fi nişte opere de artă autonome”, spunea Tadeusz Kantor.
Punctul de plecare al expoziţiei este ideea de a privi costumele ca opere de artă autonome, care deţin suficientă tensiune interioară, biografie şi materialitate proprii, fiind totodată o prelungire a spaţiului, dar şi a corpului actorului. La Kantor, obiectele de pe scenă nu erau doar „resturi” sau „rămăşiţe”, aşa cum le numea adesea chiar artistul, ci şi o poveste despre condiţia umană, despre trecere şi prezenţă. Obiectele teatrale şi costumele deveneau forme sculpturale, la graniţa dintre corp şi spaţiu, dintre idee şi formă fizică, dintre memorie colectivă şi individualitate. Costumele care îşi pierd forma umană sau care o imită se transformă în opere de artă de sine stătătoare. Sunt corpuri-sculpturi speciale, care merită statutul de sculpturi, fiind în acelaşi timp inseparabil legate de corporalitatea actorului.
Obiectele prezentate în expoziţie ilustrează capacitatea extraordinară a artistului de a crea un limbaj teatral propriu: inimitabil, profund înrădăcinat în istoria şi experienţa poloneze ale secolului al XX-lea. Ele reflectă, de asemenea, sensibilitatea lui Kantor pentru curentele artistice internaţionale – dadaism, informel sau constructivism.
Acestor costume colorate şi bogate vizual li se alătură alte creaţii mai personale – de la obiectele inspirate de Witkacy, la costumele din hârtie din cricotage-ul „Unde sunt zăpezile de altădată”, până la instalaţii provenite din ultimele spectacole ale lui Kantor, aparţinând perioadei Teatrului Morţii: „Clasa moartă” şi „Astăzi e ziua mea”.
Locul pe care Muzeul Brukenthal l-a rezervat artistului polonez este unul semnificativ. Vizitatorul va trece pe lângă capodoperele lui Van Eyck, Veronese, Cranach, Rubens, Lotto, da Messina, Brueghel cel Tânăr, Memling. Ajunge astfel la expoziţia „Costum/ Sculptură/ Corp”. Acest parcurs îl plasează pe pictorul şi regizorul polonez în linia maeştrilor picturii, cu care intră în dialog.
Obiectele teatrale ale lui Kantor se rup totuşi complet de tablourile care le precedă, propunând o experienţă senzorială, teatrală, sub forma unei instalaţii spaţiale de mari dimensiuni, realizată din colecţia sa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].
