O femeie din Australia a fost condamnată luni pentru uciderea a trei persoane, rude cu soțul ei, și pentru tentativa de a ucide o alta, cu ciuperci otrăvitoare, relatează Reuters.
Erin Patterson, în vârstă de 50 de ani, a fost acuzată de uciderea soacrei sale, Gail Patterson, a socrului său Donald Patterson și a surorii lui Gail, Heather Wilkinson, precum și de tentativă de omor asupra lui Ian Wilkinson, soțul lui Heather.
Cei patru s-au adunat la casa lui Erin Patterson din Leongatha, un oraș cu aproximativ 6.000 de locuitori, unde Erin le-a servit mâncare în care băgase ciuperci otrăvitoare.
Luni, juriul din acest caz a găsit-o vinovată de toate cele patru acuzații.
Patterson nu a recunoscut crimele, spunând că decesele au fost accidentale. Ea va fi condamnată ulterior și riscă o pedeapsă cu închisoare pe viață.
Procesul, care a durat 10 săptămâni, a stârnit un interes global imens. Presa locală și internațională a venit la Curtea 4 de Magistrați din Valea Latrobe, cea mai apropiată instanță de domiciliul lui Patterson, pentru a urmări procedurile.
Podcastul zilnic al postului de televiziune de stat ABC despre acest proces a fost constant printre cele mai populare din Australia, iar mai multe documentare despre caz sunt deja în producție.
Acuzarea, condusă de procurorul Nanette Rogers, a declarat în instanță că Patterson s-a folosit de patru minciuni importante pentru a-și ucide oaspeții și a acoperi crima.
Mai întâi, ea și-a inventat un diagnostic de cancer pentru a-și atrage oaspeții la prânz, otrăvindu-le mâncarea în timp ce ea a mâncat o porție nealterată, a declarat Rogers.
Patterson a mințit apoi că i s-a făcut și ei rău din cauza mâncării, pentru a evita suspiciunile. Apoi, când poliția a început să investigheze decesele, a încercat să distrugă probe și a mințit poliția, a spus acuzarea.
Patterson, care a spus în timpul procesului că a moștenit sume mari de bani de la mama și bunica sa, a angajat o echipă de avocați formată din patru persoane, condusă de Colin Mandy, unul dintre cei mai buni avocați din Melbourne.
Ea a fost singurul martor al apărării, petrecând opt zile în boxa de depoziții, inclusiv cinci zile de interogatoriu din partea procurorilor.
Patterson a povestit în instanță că toată viața s-a luptat cu greutatea ei, că are o tulburare de alimentație și o stimă de sine scăzută. A izbucnit frecvent în lacrimi în timp ce vorbea despre impactul acelui prânz asupra familiei Patterson și a celor doi copii ai săi.
Ea a spus că mințise despre faptul că are cancer nu pentru a-și ucide oaspeții, ci pentru că avea nevoie de ajutorul lor pentru a le spune copiilor ei că plănuia să facă o operație de slăbire.
Patterson a mai susținut că nu a suferit de pe urma ciupercilor la fel de rău ca oaspeții ei pentru că mâncase în secret o prăjitură adusă de soacra ei și apoi vomitase forțat.
Juriul, format din șapte bărbați și cinci femei, s-a retras pe 30 iunie, având nevoie de o săptămână de deliberări pentru a ajunge la un verdict.
Judecătorul le-a acordat juraților din proces o dispensă specială pentru a evita îndatoririle de juriu timp de 15 ani, din cauza lungimii și complexității cazului.
Editor : M.B.