Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Soldatul Pellegrini, 49 de ani. În Slovacia, preşedintele ţării participă la stagiul de rezervist pentru a da un exemplu

iulie 13, 2025

Arad: O femeie şi un bărbat au murit şi alte patru persoane au fost rănite, între care doi copii, într-un accident rutier/ A intrevenit elicopterul SMURD – FOTO

iulie 13, 2025

Video Keir Starmer și Emmanuel Macron vor o „creștere a presiunii” asupra lui Vladimir Putin pentru un armistiţiu în războiul cu Ucraina

iulie 13, 2025

Video Surse: Curtea Constituțională are un nou președinte: Simina Tănăsescu e prima femeie care va conduce instituția

iulie 13, 2025

Dominic Fritz: Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Grindeanu să negociez, aş fi zis că e nebun

iulie 13, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » De ce Europa nu are încredere în Donald Trump: „Nimic nu mai surprinde, trebuie să fim pregătiți pentru orice”
Lumea

De ce Europa nu are încredere în Donald Trump: „Nimic nu mai surprinde, trebuie să fim pregătiți pentru orice”

By Sala de Presăiulie 13, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Aliații Ucrainei din Europa aud în sfârșit mesajul dur față de Rusia pe care îl așteptau din partea președintelui american Donald Trump. Dar nu au încredere în el, arată Politico. 

În capitalele europene există un sentiment de șoc generat de recentele schimbări de politică ale administrației Trump în privința Ucrainei și de confuzie cu privire la cine trage sforile la Pentagon. În consecință, guvernele se pregătesc pentru mai multe scenarii, iar asta face dificilă elaborarea oricărei strategii privind Kievul, din moment ce politica externă a lui Trump pare să se schimbe după bunul plac.

Trump poate, de exemplu, să ia mai multe măsuri împotriva Rusiei, să oprească din nou fluxul de arme către Ucraina sau chiar să retragă trupele americane care susțin apărarea Europei.

„Nimic nu mai surprinde, trebuie să fim pregătiți pentru orice”, a declarat un diplomat dintr-o țară NATO, sub protecția anonimatului.

Mulți aliați străini au fost luați prin surprindere săptămâna trecută, când Pentagonul a ordonat oprirea a ajutorului militar letal pentru Kiev. Apoi, săptămâna aceasta, Trump a promis mai multă apărare aeriană pentru forțele ucrainene aflate în dificultate, spunând în același timp că s-a săturat de „prostiile” președintelui rus Vladimir Putin. Dar nu este clar dacă acest lucru se va traduce în acțiuni.

Iar un motiv pentru confuzie este lipsa de comunicare din partea Washingtonului, notează Politico.

Ucrainenii au încercat să îl pună în legătură pe ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, cu secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, încă de la 1 iulie, când transportul de rachete de apărare aeriană și arme de precizie gata să fie expediate Ucrainei a fost oprit fără avertisment. Dar două surse au declarat că personalul lui Hegseth nu a fost încă de acord cu o discuție.

Este „greu de știut ce se întâmplă” în cadrul administrației, a declarat un oficial european, în special având în vedere că „Trump a început să pară mai consecvent în ceea ce privește sprijinul său pentru Ucraina”, în timp ce conducerea Pentagonului a adoptat un punct de vedere diferit.

Îngrijorări că Trump va reduce efectivele de trupe în Europa

Pe lângă problema armelor pentru Ucraina, continentul este de asemenea îngrijorat de faptul că o revizuire majoră a poziției forțelor americane în Europa se prefigurează pentru mulți aliați NATO. Iar asta pentru că în cazul în care SUA și-ar reduce substanțial prezența trupelor în Europa, ar fi mai dificil să contracareze agresiunea rusă pe termen lung sau să respingă amenințările viitoare.

Un al doilea oficial european a declarat că „impresia generală în Europa este că administrația a fost destul de necoordonată” cu privire la Ucraina, iar mulți din capitalele NATO încearcă pur și simplu să țină pasul cu schimbările de dispoziție de la Washington.

Casa Albă susține însă că administrația nu și-a schimbat strategiile sau politicile.

„Nu există nimic mai consecvent decât politica externă a președintelui Trump. El va pune întotdeauna America pe primul loc și dorește pace în Ucraina și în întreaga lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Anna Kelly.

Pentagonul nu a răspuns la o cerere de comentarii.

Șeful politicii Departamentului Apărării, Elbridge Colby, conduce revizuirea poziției globale a forțelor Pentagonului și a declarat că urmează să facă publice recomandările sale în luna august. Având în vedere opiniile sale privind mutarea atenției americane dinspre Europa spre Indo-Pacific, aliații europeni se așteaptă să piardă unele forțe americane.

Niciunul dintre oficialii întrebați despre această problemă nu a putut indica vreo discuție cu echipa lui Colby cu privire la revizuire, lăsând țări precum Germania, Polonia, Italia și Regatul Unit, toate cu trupe și echipamente americane semnificative staționate pe teritoriul lor, în incertitudine cu privire la viitor.

Marți, Trump a făcut aluzie la o anumită frustrare față de Germania și Coreea de Sud, în special, cu privire la cât de costisitoare este găzduirea trupelor americane acolo.

„Avem 45.000 de soldați în Coreea de Sud. Avem 45.000 de soldați în Germania, 52.000 de fapt. Și știți, asta este o dezvoltare economică uriașă pentru ei. Sunt bani uriași pentru ei și este o pierdere uriașă pentru noi”, a declarat el înaintea unei reuniuni a cabinetului.

Politico notează că rolul central al lui Colby în anularea ajutorului militar pentru Ucraina și lunga sa istorie de scepticism față de prezența SUA în Europa au stârnit îngrijorări în Europa.

„Haos” în Administrația Trump

Unii aliați spun că au impresia că Hegseth nu este un interlocutor de nădejde în ceea ce privește strategia pentru Ucraina sau chestiuni mai largi precum prezența SUA în Europa. Nu este clar pentru mulți cât de implicat este în luarea deciziilor politice și dacă se bazează pe Colby sau pe alții cu mai multă experiență în guvern.

„Există multă impredictibilitate în ceea ce privește politicile administrației”, a observat primul oficial european. „Este mult haos și, sincer, o lipsă de management adecvat de la vârf.”

Puținele ocazii în care Hegseth s-a adresat din oficiu aliaților nu au decurs întotdeauna bine, începând cu prima sa vizită în Europa, în februarie, când a înfuriat Casa Albă stabilind condiții prealabile pentru ca Ucraina să negocieze o încetare a focului cu Rusia, în timp ce se adresa miniștrilor apărării din NATO. El și-a petrecut restul călătoriei sale europene apărându-și afirmațiile.

În ultimele luni, unele dintre aparițiile publice ale lui Hegseth au fost reduse. Călătoriile sale singur în Orientul Mijlociu și în Europa au fost anulate de Casa Albă, care a preferat ca el să călătorească cu președintele și să aibă o interacțiune redusă, dacă nu deloc, cu aliații.

Nervozitatea și frustrarea din Europa contrastează cu optimismul de după summitul NATO din iunie, în cadrul căruia Trump și-a exprimat sprijinul pentru creșterea cheltuielilor de apărare ale NATO și pentru reînarmarea alianței. Întâlnirile pozitive ale președintelui cu ceilalți șefi de stat și renunțarea la criticile obișnuite la adresa membrilor alianței au reprezentat exact dezghețul la care sperau multe națiuni.

Acum, cei care doresc să înarmeze Ucraina urmăresc doar să vadă dacă armele promise ajung într-adevăr.

„A fost derutant să îl auzim pe (n.r. Trump) foarte înțelegător față de Ucraina (la summitul NATO) și apoi să auzim că Pentagonul oprește armele … sperăm că se va relua în curând”, a declarat primul oficial european.

Editor : C.L.B.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Soldatul Pellegrini, 49 de ani. În Slovacia, preşedintele ţării participă la stagiul de rezervist pentru a da un exemplu

Video Keir Starmer și Emmanuel Macron vor o „creștere a presiunii” asupra lui Vladimir Putin pentru un armistiţiu în războiul cu Ucraina

Video Momentul în care un ofițer al Serviciului de Securitate al Ucrainei a fost împușcat mortal într-o parcare de lângă Kiev

Secretarul american de Stat, Marco Rubio critică Rusia pentru „lipsa de progres” spre obținerea păcii în Ucraina

Un tribunal olandez a condamnat un spion rus la trei ani de închisoare. El pretinde că a luat informațiile secrete „pentru uz personal”

Video „Murim sub privirea întregii lumi”. Copii uciși în Gaza în timp ce așteptau la coadă pentru a primi medicamente

Cancelarul german Friedrich Merz face apel la Donald Trump „să rămână de partea europenilor” pentru a susţine Ucraina

Video Imagini ale luptelor aeriene din Ucraina. Capitala, atacată cu sute de rachete și de drone

Miniştri ai Mediului din 18 ţări ale UE, supuși unui test de sânge pentru depistarea „poluanților eterni”

Alegerile Editorului

Arad: O femeie şi un bărbat au murit şi alte patru persoane au fost rănite, între care doi copii, într-un accident rutier/ A intrevenit elicopterul SMURD – FOTO

iulie 13, 2025

Video Keir Starmer și Emmanuel Macron vor o „creștere a presiunii” asupra lui Vladimir Putin pentru un armistiţiu în războiul cu Ucraina

iulie 13, 2025

Video Surse: Curtea Constituțională are un nou președinte: Simina Tănăsescu e prima femeie care va conduce instituția

iulie 13, 2025

Dominic Fritz: Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Grindeanu să negociez, aş fi zis că e nebun

iulie 13, 2025

Noua Caledonie va fi declarată stat în cadrul unui acord „istoric”, dar va rămâne franceză

iulie 13, 2025

Cele mai recente știri

Video Momentul în care un ofițer al Serviciului de Securitate al Ucrainei a fost împușcat mortal într-o parcare de lângă Kiev

iulie 13, 2025

Paul Stănescu cere modificarea măsurilor de austeritate: Să temperăm bullying-ul asupra bugetarilor

iulie 13, 2025

Festivalul Strada Armenească, între 1 şi 3 august la Grădina Botanică. Artişti invitaţi: Zdob şi Zdub, Fanfare Ciocârlia, Surorile Osoianu, Gata Band, Corina Sîrghi & Taraf

iulie 13, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.