În România, orice persoană are posibilitatea legală de a contribui la sistemul public de pensii prin încheierea unui contract de asigurare socială. Acesta poate fi folosit pentru completarea stagiului de cotizare sau, după caz, pentru majorarea valorii venitului asigurat luat în calcul la stabilirea pensiei. Cât costă un an de stagiu și pentru ce perioadă poate fi încheiat un astfel de contract.
Asigurarea facultativă, reglementată prin Legea nr. 360/2023, poate reprezenta o opțiune importantă pentru persoanele care doresc să-și completeze stagiul de cotizare sau să își îmbunătățească situația contributivă în vederea obținerii pensiei.
Cât costă să cumperi un an de vechime pentru pensie în anul 2025
Persoanele interesate de completarea stagiului de cotizare în vederea obținerii pensiei pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii. În cadrul acestui contract se menționează perioada pentru care se achită contribuția, aceasta putând fi cuprinsă între o lună și maximum 6 ani, în funcție de necesitățile fiecărei persoane, până la data ieșirii la pensie (îndeplinirii condițiilor de pensionare.)
Conform legislației în vigoare, contribuția lunară minimă se calculează prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie, stabilit pentru anul 2025 la 4.050 lei. Astfel, suma lunară minimă ce trebuie achitată este de 1.012,50 lei, echivalentul a 12.150 lei pentru un an de stagiu de cotizare.
Totodată, persoanele care doresc pot opta pentru plata unei contribuții mai mari decât cea minima (de 25%), în funcție de propriile opțiuni sau obiective privind cuantumul pensiei viitoare. Acest aspect se stabilește prin contractul de asigurare încheiat cu Casa de Pensii.
- (Baza de 25% se aplică întotdeauna la salariul minim brut. În cazul în care există creșteri salariale, suma pentru stagiul de cotizare poate fi diferită.).
Cât este stagiul minim de cotizare contributiv pentru femei și bărbați
Pensia pentru limită de vârstă
Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute de lege (anexa 5).
- Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare contributiv pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Opțiunea între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, NU este aplicabilă persoanelor care:
- au îndeplinit condiţiile de vârstă standard de pensionare şi stagiu minim de cotizare/stagiu minim de cotizare contributiv anterior datei de 1 ianuarie 2024;
- s-au pensionat anterior datei de 1 ianuarie 2024;
- se pensionează după data de 1 ianuarie 2024, cu reducerea vârstei standard de pensionare, conform legii;
- își continuă activitatea în baza unui alt contract individual de muncă/raport de serviciu, ulterior înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, la vârsta standard de pensionare.
Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la lege.
Citește și: Calcul CASS pentru pensii care depășesc plafonul de 3.000 de lei
Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la lege.
Vârsta standard de pensionare, stagiul complet de cotizare contributiv și stagiul minim de cotizare contributiv pentru femei şi bărbaţi sunt stabilite în raport de luna și anul naşterii.
În situația femeilor, vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare contributiv cresc eșalonat, în intervalul septembrie 2024 – ianuarie 2035, astfel:
- Vârsta standard de pensionare creşte de la 62 de ani și 3 luni la 65 de ani;
- Stagiul complet de cotizare contributiv crește de la 32 de ani și 8 luni la 35 de ani.
Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp constituită din:
- stagiul de cotizare contributiv;
- perioadele asimilate stagiului de cotizare;
- perioadele necontributive recunoscute ca stagii de cotizare, conform legii.
Stagiul de cotizare contributiv reprezintă perioada de timp pentru care:
- s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii;
- asiguraţii cu contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Stagiul complet de cotizare contributiv este perioada de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau, după caz, a pensiei anticipate.
Stagiul minim de cotizare contributiv reprezintă perioada minimă de timp prevăzută de lege (anexa nr. 5 la lege) în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă.
Acordarea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă și plata acestora
Pensia se acordă la cererea titularului dreptului sau a reprezentantului legal al acestuia. Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, se depune, personal, de către titularului dreptului sau reprezentantul legal al acestuia, în termen de 30 de zile calendaristice de la data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază titularul/reprezentantul legal al acestuia.
(Cererea se poate depune și prin mandatar, desemnat prin procură specială, la casa de pensii competentă teritorial în funcţie de domiciliul titularului dreptului la pensie, cu excepţia cererilor depuse în aplicarea instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte.)
Documentele necesare înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, după caz, sunt:
- cerere pentru înscrierea la pensie;
- carnetul de muncă, în original şi copie;
- carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru membrii CAP, în original şi copie;
- carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, în original şi copie;
- carnetul de asigurări sociale pentru agricultori, în original şi copie;
- alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
- actele de stare civilă ale solicitantului, respectiv BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie, în original şi copie;
- livretul militar, în original şi copie (dacă este cazul);
- diploma de absolvire a învăţământului universitar însoţită de foaia matricolă sau de adeverinţă din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi, în original şi copie;
- dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
- adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original;
- adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite, speciale, în original;
- adeverinţă privind venitul brut realizat;
- certificat de naştere copil, în original şi copie; hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a încuviinţat adopţia, în original şi copie (dacă este cazul);
- adeverinţă eliberată de angajator/angajatori din care să rezulte că nu a optat pentru continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 ani, în original;
- procura specială, pentru mandatar, în original şi copie;
- adeverinţă eliberată de angajatorul/angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea, cu datele de identificare ale acestuia/acestora, în vederea informării cu privire la emiterea deciziei de pensie, în original;
- declaraţie pe propria răspundere pentru determinarea locului de şedere obişnuită;
Alte acte întocmite potrivit prevederilor legale, prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie/ Acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
Pensia pentru limită de vârstă se acordă de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare în cazul în care cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile calendaristice de la data îndeplinirii acestor condiţii. În situaţia în care cererea este înregistrată cu depăşirea acestui termen, drepturile se acordă începând cu data înregistrării cererii.
Editor : C.S.